SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL MONDIAL

En garde! » Sabrerii români intră azi în concursul individual de la Mondiale

Articol de GSP - Publicat marti, 11 octombrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 10 octombrie 2011 23:22

Băieţii antrenaţi de Mihai Covaliu încep o nouă aventură, de această dată în Italia, la Catania, după ce anul trecut s-au întors de la Mondialele de la Paris cu două medalii de bronz.

Hotărîţi să se califice cu echipa la Jocurile Olimpice, cei patru muschetari vor avea primele dueluri în concursul de la individual. Toţi sabrerii români au ajuns pe tabloul principal, iar astăzi încearcă să păstreze tradiţia ultimilor ani, după ce, în 2009, Rareş Dumitrescu a devenit vicecampion mondial, iar anul trecut a fost rîndul lui Cosmin Hănceanu să urce pe podium, pe locul trei.

În primul tur, Gelu Zalomir îl va întîlni pe Sandro Bazadze (Geo), Rareş Dumitrescu pe Dmitro Boiko (Ucr), Tiberiu Dolniceanu îşi va încrucişa sabia cu americanul Daryl Homer, iar Cosmin Hănceanu îl va avea adversar pe Valeri Priemka (Blr).

Cei patru vor concura vineri, 14 octombrie, în finala pe echipe, acolo unde la ultimele două ediţii ale Mondialelor au urcat de fiecare dată pe podium.

Citește și:
Se conturează o despărțire surprinzătoare la Dinamo: mai are o șansă să-l impresioneze pe Nuno Campos
Superliga
Se conturează o despărțire surprinzătoare la Dinamo: mai are o șansă să-l impresioneze pe Nuno Campos
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Altele
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Vestea a căzut ca un trăsnet pentru Marius Șumudică: „NU aș accepta așa ceva. Pentru mine e capăt de linie”
Superliga
Vestea a căzut ca un trăsnet pentru Marius Șumudică: „NU aș accepta așa ceva. Pentru mine e capăt de linie”
Viorel Păunescu, înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Superliga
Viorel Păunescu, înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează