FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CEAHLĂUL 3-2

Pachet gratis din Banat » Dinamo vrea să se întărească cu jucători de la Poli

Scutaru este legitimat la Poli din 2005.
Scutaru este legitimat la Poli din 2005.

Articol de GSP - Publicat luni, 23 aprilie 2012 00:00 / Actualizat luni, 23 aprilie 2012 00:15

Dinamo ţinteşte mai mulţi fotbalişti de la Poli Timişoara care şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract.

Fotbaliştii Politehnicii Timişoara sînt neplătiţi de patru luni, iar unii dintre ei au ales să-şi depună memorii pentru a deveni liberi de contract. Pînă acum, Axente, Goga şi Poparadu au recurs la acest gest, iar surse autorizate susţin că săptămîna viitoare se pregătesc alţi colegi.

Dinamoviştii nu sînt străini de situaţia bănăţenilor şi vor să profite. "Cîinii" sînt interesaţi în special de stoperul şi căpitanul echipei, Cristian Scutaru (24 de ani), dar şi de atacantul Mircea Axente (25 de ani) şi de Adrian Poparadu (24 de ani). Goga este şi el unul dintre preferaţii lui Cristi Borcea, însă acesta este mai aproape de CFR Cluj, formaţie ce ar fi de acord să-i suporte salariul dorit, de 300.000 de euro.

Roş-albii îi vor pe jucătorii Timişoarei doar gratis, dar chiar şi aşa vor trebui să bage adînc mîna în buzunar, întrucît Scutaru, Poparadu şi Axente au salarii consistente la Poli.

11.000 de euro lunar este salariul lui Scutaru la Timişoara, Poparadu şi Axente avînd contracte de 100.000 de euro pe sezon

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Vincent Kompany, transportat de urgență la spital
Campionate
Vincent Kompany, transportat de urgență la spital
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Detalii și imagini la zi de pe șantierul stadionului Dinamo: „O etapă foarte importantă”
Superliga
Detalii și imagini la zi de pe șantierul stadionului Dinamo: „O etapă foarte importantă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (13)
seedorf
seedorf  •  23 Aprilie 2012, 14:15

Stiti cum e, ce e gratis ,e bun pentru Dinamo ! In loc sa se gandeasca sa schimbe ceva la vara ca ne vom face iar de ras in Europa, cauta numai expirati sau care vin gratis...

ciobanu2dragos
ciobanu2dragos  •  23 Aprilie 2012, 13:25

cu asa fundasi dinamo nu are nici o sansa la campionat. Dar ce sa faci cu asa investitori ne nimic cum are dinamo.

adrian33
adrian33  •  23 Aprilie 2012, 12:30

Goga la CFR?Fabulatii ale presei,Goga e "U"-ist, de cand se stie nu cred ca ar face asta,nu ar mai putea iesi pe strada de furia fanilor.Dar la noi totul e posibil,si Parvulescu era "dinamovist" de "mic",acuma e stelist pe viata:)).Putini jucatori in ziua de azi care mai au caracter.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează