FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

FOTO Bratu a venit în cîrje » În haine noi, steliştii încep pregătirile pentru titlul 24

Doru Bratu va avea un
program separat în Austria
față de restul lotului +3   FOTO
Doru Bratu va avea un program separat în Austria față de restul lotului

Articol de GSP - Publicat sambata, 16 iunie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 15 iunie 2012 22:41

Operat la genunchiul drept, fundaşul central adus de la Chiajna a venit alături de restul lotului în Austria


Steliştii au ajuns aseară în Austria pentru primul cantonament al verii. După mai bine de şase ore petrecute pe drum, două cu avionul pînă la Munchen şi trei ore cu autocarul, roş-albaştrii au ajuns în staţiunea Achenkirch, în Alpii austrieci.

Deşi aveau programată o mişcare, steliştii au renunţat din cauza drumului lung. Asta pentru că au zăbovit mai bine de o oră în aeroportul din Munchen din cauza unei genţi cu echipament pierdute.

Surpriza lui Reghecampf pentru acest cantonament a fost Doru Bratu, fundaşul adus de la Chiajna. Acesta e operat la genunchiul drept şi va lipsi de pe gazon circa cinci luni, dar a venit în Austria pentru a se pregăti cu noul kinetoterapeut din Ghencea, Ovidiu Kurti. Acelaşi kinetoterapeut va avea grijă şi de Chiacu, cel care a însoţit şi el Steaua în Austria. Şi Martinovici a apărut cu un nou look, avînd arcada dreaptă bandajată din cauza unui accident la antrenament.

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (14)
lucell
lucell  •  16 Iunie 2012, 16:00

Asta de care spuneau ca e gay a venit in tricou albastru si ceilalti in tricouri roz:)). btw cum sa ai frate 12.000 de comentarii??? greu cu unii

alpin
alpin  •  16 Iunie 2012, 14:45
Postat de peryfery pe 16 Iunie 2012, 12:03

bai retardatilor articolul e pentru stelisti nu pentru muisti de la c.f.r. a se citi cacate fara rusine

Pe Steaua?!? With pleasure!!!

dutdut
dutdut  •  16 Iunie 2012, 12:13
Postat de inginerul. pe 16 Iunie 2012, 10:21

e nerabdator sa prinda jucatori stelisti scapand sapunul in baie! sa vezi ce ''furori va face cu mache'' in vestiarul stelistilor :))

dute repede la baie poate il scapa m@a@t@a

Vezi toate comentariile (14)
Comentează