Mihaela Lăcătuş bătută de ziua ei: "I-am spart nasul, dar nu a fost de ajuns!"

Campioană mondială în 2005, la categoria 54 de kilograme, Mihaela Lăcătuş a revenit în ring în 2010, cu gîndul de a ajunge la Olimpiadă, după doi ani de pauză. A fost singura româncă ce a obţinut biletul pentru Londra şi visa la podium, în prima ediţie în care boxul feminin figura ca disciplină olimpică. Totul s-a năruit ieri, la capătul disputei cu chinezoaica Cheng Dong, la 60 de kilograme. Tocmai în ziua cînd a împlinit 31 de ani.

Asiatica numărată, dar cîştigătoare
Miki spune că a încercat tot timpul să găsească o lovitură cîştigătoare, cu care să pună capăt meciului. "Mi-era frică de arbitraj. Ştiam că numai dacă termin meciul înainte de limită o să am o şansă. Am dat totul, i-am spart nasul în repriza a patra, dar a fost prea tîrziu. Cred că decizia a fost cea corectă", spune Lăcătuş.

Dong, o sportivă cu o alonjă superioară, cu centimetri buni mai înaltă decît românca, a ţinut-o la distanţă pe Mihaela. A boxat cu cap. "Îmi reproşez faptul că nu l-am ascultat pe antrenorul meu, din colţ. Mi-a spus de la început să o iau tare, să mă duc la bătaie. Eu am aşteptat-o în prima repriză, ca să o pun jos! Acolo am pierdut meciul", a declarat Mihaela.

Chinezoaica a cîştigat la puncte, decizie 10-5 (3-0, 2-2, 2-2, 3-1), deşi plîngea după meci că o doare nasul. "Îmi pare rău, mi-aş fi dorit un parcurs lung. Acum însă îmi dau seama că sîntem departe cu boxul. Nu avem baze de pregătire, meciuri în picioare, infrastructură. E greu să mai luăm medalii la Olimpiadă", a încheiat Mihaela Lăcătuş.

"Nu dau vina pe arbitri!"
Mihaela Lăcătuş a spus după meciul cu Dong că nu va mai pune niciodată mănuşile în mîini şi că-şi doreşte încă un copil

- Miki, cum a fost în ring, pentru prima dată la Olimpiadă?
- Nu am avut emoţii. M-am simţit bine. Problema e că am pierdut pe prostia mea. Nu am ascultat colţul şi am încercat mereu să o pun jos, să termin cu ea. E greu, pentru că era foarte puternică Dong.

- Crezi că e o decizie influenţată de arbitraj?
- Nu, în nici un caz. Trebuie să fim corecţi. Nu s-a întîmplat ce s-a întîmplat la meciul lui Bogdan Juratoni. Pe el l-au furat, parcă arbitrii au văzut un alt meci. Păcat de munca lui, avea şanse mari.

- Te-a bătut chiar de ziua ta!
- Da, ăsta a fost cadoul ei pentru mine la 31 de ani (rîde). Eu trebuia să-mi fac un dar frumos, însă nu am putut!

- Îţi pare rău că te-ai întors în box?
- Nu. Am avut astfel prilejul să particip la Jocurile Olimpice. Îmi doream medalia, dar mi-am dat seama că era foarte greu. Noi, românii, am rămas de căruţă. Nu avem meciuri în picioare, pregătire, bază materială. Cum să ne antrenăm dacă eram interzişi la concursuri? Sunam să ne ducem, dar eram refuzaţi politicos: "Avem destui înscrişi la categoria ta!"

- Şi atunci ce e de făcut?
- Să se investească în box, să se reglementeze situaţia cu AIBA, că altfel nu avem nici o şansă. Uite China, că tot am întîlnit o chinezoiacă, nu exista în box în 2005. Şi acum are campioane mondiale. La fel Marea Britanie.

- Ce vei face, vei continua să faci box?
- (rîde) În nici un caz. Nu o să mai pun mănuşile în mîini. Îmi ajunge.
E întreruptă de antrenorul şi soţul său, Adrian Lăcătuş. "Mergem acasă şi mai facem un copil". Miki reia discuţia. "Da, doresc un frăţior pentru fetiţa mea de patru ani, Sara. Şi aşa în box am băgat o grămadă de bani în ultimul timp.

- Cum aşa?
- Păi, cine ne-a plătit pregătirea pînă ne-am calificat la Olimpiadă? Noi, din buzunarul nostru. Abia după ce ne-am calificat pentru Londra, am primit bani de la Comitetul Olimpic.