FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV

Pentru ce motiv incredibil putea fi exclusă FC Braşov din Liga 1!

Articol de - Publicat luni, 01 octombrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 01 octombrie 2012 17:39

Oficialii braşoveni se văd puşi în faţa unei situaţii inedite. FRF i-a atenţionat că riscă să piardă licenţa pentru viitorul sezon al Ligii 1 din cauză că nu respectă cerinţele de licenţiere în ceea ce priveşte poziţionarea galeriilor în tribune, acestea fiind prea apropiate una de cealaltă.

În 2008, la revenirea în primul eşalon, Stadionul Tineretului ar fi trebuit să intre într-un amplu proces de modernizare. Astfel, cele două peluze urmau să fie demolate şi mutate mai aproape de terenul de joc. Lipsa fondurilor a facut însă ca lucrarile să fie oprite dupa demolarea Peluzei Nord. În aceste condiţii, galeria stegarilor împarte cu cea a oaspeţilor Peluza Sud, singura pe care arena braşoveană o mai are în acest moment.

Pentru a rezolva această situaţie, conducătorii grupării de sub Tîmpa îi aşteaptă în cursul acestei săptămîni la sediul clubului pe suporterii care au abonemante în acel sector al stadionului. Aceştia vor primi locuri la tribuna I-a şi a II-a, iar cei care nu doresc acest lucru işi vor putea recupera banii platiţi pe abonamente.

Citește și:
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
Superliga
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Tenis
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Superliga
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Superliga
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (2)
foreverfarul
foreverfarul  •  05 Octombrie 2012, 18:36

Nu vad care este problema . Am fost la Brasov la meciul de cupa 40 de faristi , am baut o bere cu brasovenii in Centru , apoi am stat in aceeasi peluza . Nu s-a intamplat nimic , fiecare si-a vazut de treaba lui , sustinindu-si echipa favorita .

dani27
dani27  •  03 Octombrie 2012, 09:33

Ziarist de doi lei 1.La cfr galeria clujana sta in aceiasi peluza cu galeria oaspete 2.La steaua pe ghencea la fel 3.O mangleala mare faza cu licienta. 4.Avem un patron care valoreaza cat ziarul vostrU.....2LEI

Vezi toate comentariile (2)
Comentează