FOTBAL  »  DERBY DE ROMANIA  »  STEAUA - DINAMO 3-1

Curtean laudă Steaua: "A avut penalty care n-a fost, dar ne-a dominat, a fost peste noi!"

Articol de GSP - Publicat luni, 05 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 05 noiembrie 2012 15:00

Alexandru Curtean i-a enervat pe suporterii dinamovişti cu declaraţiile sale de la finalul partidei, cînd s-a plîns de arbitraj, însă a lăudat jocul rivalilor.

"Şi anul trecut am deschis noi scorul, am condus, dar am pierdut apoi. În prima repriză, chiar dacă Steaua a dominat, noi am fost mai periculoşi pe contraatac. În partea a doua ne-au dominat, au fost peste noi, trebuie să recunoaştem. Per total, jocul lor a fost mai bun, au venit peste noi, dar penalty-ul acordat lor, care nu a fost, a întors meciul. E dureros cînd pierzi aşa!

Am avut şansa să cîştigăm, dar nu am reuşit să controlăm jocul ca în prima repriză. Ei au fost mai agresivi decît noi, dar dacă am fi reuşit să avem aceeaşi atitudine şi stil de joc ca în prima parte, poate că altul era rezultatul", a spus Alexandru Curtean.

Mijlocaşul de 25 de ani a intrat în minutul 14, înlocuindu-l pe Edgar Alvarez, accidentat. Curtean a pasat decisiv la golul marcat de Marius Alexe.

Citește și:
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tenis
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Superliga
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Neașteptat » Dorin Goian numește cel mai bun fundaș central din Superliga: „Va ajunge la națională”
Superliga
Neașteptat » Dorin Goian numește cel mai bun fundaș central din Superliga: „Va ajunge la națională”
FCSB vrea să dea lovitura pe final de mercato: negocieri pentru un nou mijlocaș! Clubul confirmă interesul
Superliga
FCSB vrea să dea lovitura pe final de mercato: negocieri pentru un nou mijlocaș! Clubul confirmă interesul
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (10)
tb73
tb73  •  06 Noiembrie 2012, 06:36

La ce (si mai ales cat!) a jucat dinamu.... cred ca scorul este mult prea mic. Si puteti sa va dati de toti peretii caini si TZI ca oricum campionatul este al nostru! Multumim, Gigi, in sfarsit ne-am vazut visul cu ochii...

iuliana_m
iuliana_m  •  06 Noiembrie 2012, 02:08

eu cred ca dinamo a fost dezavantajata, daca ar fi primit penalti cred ca altul ar fi fost rezultatul ...

pirlogmarius
pirlogmarius  •  05 Noiembrie 2012, 19:12

va rog sa nu lasati un oligrofen si mare dobitoc sa intre in parlament .bai gigi becali daca te-as vedea in fata m-as pisa pe tine maimutoiule !

Vezi toate comentariile (10)
Comentează