Articol de GSP - Publicat vineri, 09 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 09 noiembrie 2012 22:11
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 4, a învins cuplul Jonathan Marray/Frederik Nielsen (Marea Britanie/Danemarca), cap de serie numărul 8, în ultimul meci din grupa B de la Turneul Campionilor de la Londra, dar ratase deja calificarea în semifinale.
Tecău şi Lindstedt s-au impus cu scorul de 6-3, 7-5, după o oră şi 18 minute.
În schimb, Marray şi Nielsen au acces în semifinale din grupa B, alături de perechea indiană Mahesh Bhupathi/Rohan Bopanna.
Acesta a fost ultimul meci pentru perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt. Începînd cu anul viitor, tenismanul român va face cuplul cu bielorusul Max Mirnyi.
Tecău şi Lindstedt au cîştigat 11 turnee împreună şi au ajuns de 3 ori consecutiv în finala de la Wimbledon.