Katarzyna Jankowska va sta pe bară cel puţin o lună după ce s-a accidentat la Rîşnov: "Mai rău ca o fractură!"

Articol de GSP - Publicat marti, 19 februarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 18 februarie 2013 21:27

Poloneza Katarzyna Jankowska a suferit o ruptură musculară în timpul concursului de ieri şi a ajuns la Spitalul Judeţean din Braşov.

Medicul şef al FOTE, Dan Tănase, a decis ieri să meargă la schi alpin. Alternativa ar fi fost săriturile cu schiurile, de la Rîşnov, ambele discipline avînd grad A de risc de accidentare. Tănase a urcat de dimineaţă cu telegondola, s-a pus pe schiuri şi a coborît pînă la zona de concurs. S-a aşezat pe partea dreaptă a pîrtiei, la poarta 10. "Cred că nu stăm bine aici. Hai mai jos, să nu dea vreun schior în noi", i-a spus colegului său de echipă. Şi au coborît distanţă de două porţi.

La doar cîteva minute, sportiva cu numărul de concurs 43 s-a dezechilibrat după un viraj pe stînga. Un schi i-a sărit din clăpar, a căzut pe şoldul stîng, s-a rostogolit de cîteva ori la vale şi s-a oprit exact în locul părăsit de medicul Tănase.

"Parcă am cobit", s-a auzit vorbind doctorul în timp ce a alergat spre sportivă. După un consult rapid, el a chemat o echipă de salvamontişti dotată cu o achie, care au transportat-o pînă la punctul medical pe poloneza Katarzyna Jankowska.

Sportiva în vîrstă de 17 ani a fost urcată în ambulanţă şi dusă la Spitalul Judeţean din Braşov, unde specialiştii au diagnosticat-o cu ruptură musculară. "Pentru un schior, o astfel de accidentare este mai gravă decît o fractură deoarece la ruptură musculară există mereu riscul unei recidive în acelaşi loc"', a spus antrenoarea polonezei, Agnieszka Kropidlowska.

Acesta a explicat că eleva sa va sta departe de pîrtie cel puţin o lună, după care va reveni la antrenamente progresiv, în funcţie de recuperare. "Este sfîrşitul acestui sezon pentru noi", a mai spus tehniciana.

Citește și:
Jucătorul „dat dispărut” de FCSB: „E foarte grav”
Superliga
Jucătorul „dat dispărut” de FCSB: „E foarte grav”
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Campionate
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Daniel Pancu i-a anunțat transferul, după Rapid - Craiova: „E din campionatul României” + GSP a aflat despre cine e vorba
Superliga
Daniel Pancu i-a anunțat transferul, după Rapid - Craiova: „E din campionatul României” + GSP a aflat despre cine e vorba
Mihai Stoica, prima reacție după ce Crețu a fost reprimit la FCSB: „Eram capsat”
Superliga
Mihai Stoica, prima reacție după ce Crețu a fost reprimit la FCSB: „Eram capsat”
Umbrărescu a trimis ofertă pentru fostul Sidex, dar nu poate fi luată în considerare. Nou regulament de vânzare a Liberty Galați
Profit.ro
Umbrărescu a trimis ofertă pentru fostul Sidex, dar nu poate fi luată în considerare. Nou regulament de vânzare a Liberty Galați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează