FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA, AZI, ORA 21:00, ÎN DIRECT PE DIGI1, LIVETEXT PE GSP.RO

Cornel Dinu recunoaşte superioritatea Stelei: "Cel mai mare dezechilibru valoric din istorie!"

Cornel Dinu consideră că, în momentul de faţă, rivalii sînt net superiori
Cornel Dinu consideră că, în momentul de faţă, rivalii sînt net superiori

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 mai 2013 00:00 / Actualizat joi, 09 mai 2013 20:22

Cornel Dinu recunoaşte că lotul Stelei este mult mai valoros decît cel al lui Dinamo şi le transmite "cîinilor" că se pot impune doar prin dăruire dusă la extrem.

- Domnule Dinu, cum vedeţi derby-ul în condiţiile în care Steaua e deja campioană, iar Dinamo trage pentru un loc în Europa?
- Ceea ce au făcut aceşti băieţi la Dinamo în această primăvară este admirabil, au obţinut maximum din ce se putea cu un lot valoric mediu cu indulgenţă. Momentan, o participare în cupele europene e foarte greu de atins pentru că echipa nu numai că nu s-a întărit în iarnă, ci a şi pierdut trei jucători importanţi: Pulhac, Ţucudean şi Galcev! Plus aceste probleme cu accidentările, Munteanu, Matei şi Boubacar, care aduc o situaţie mult mai grea. Bilanţul acestei echipe tehnice este 7 victorii, două remize şi tot atîtea înfrîngeri, cu menţiunea că greşelile de arbitraj ne-au privat de alte patru puncte, cu U Cluj şi Ceahlăul. Cătălin Popa şi Radu Petrescu au făcut numai gafe şi nu au fost întîmplătoare, ci premeditate în defavoarea unor echipe, aceştia avînd pe cineva în spate!

- Este cea mai mare diferenţă de valoare între cele două echipe din istorie?
- Această formaţie a lui Dinamo este medie din punct de vedere valoric, ca loturi vorbind este cel mai mare dezechilibru care a existat. Individual sîntem inferiori, dar prin abilitate, realism tactic, concentrare şi dăruire deosebită se poate obţine victoria. Printr-un joc colectiv şi datorită manevrelor tactice ale băncii tehnice au fost puse în valoare calităţile jucătorilor şi ascunse defectele. Ăsta este meritul antrenorilor.

- Vă e teamă de un scor ruşinos?
- Nu iau în calcul aşa ceva. Steaua este o echipă completă, care-şi merită titlul, dar cu multă ambiţie, schimbarea direcţiei de joc şi dezvoltarea acţiunilor în zona centrală se poate, pentru că Szukala şi Chiricheş sînt deficitari la jocul în viteză, la un-doi-uri şi mingi pe culoar. Steliştii se descurcă foarte bine cînd au spaţii, de aceea e nevoie de un bloc funcţional agresiv în faţa lor care să închidă din faşă orice acţiune.

- O neparticipare în cupele europene ar fi un dezastru pentru Dinamo?
- E de apreciat că Dinamo a fost salvată, dar pentru ca acest club să revină unde trebuie e nevoie de măsuri în plus luate cu foarte multă grijă, bazate pe experienţă şi competenţă în aducerea de jucători care să relanseze echipa.

"Jucătorii au o şansă mare cu Steaua, aceea de a face fericiţi zecile de mii de fani care le vor fi alături şi care înţeleg situaţia reală prin care trece Dinamo" ( Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo)

"Diferenţa de valoare este clar în favoarea Stelei, dar un proverb celtic spune că «O armată de lei cu un cerb în frunte poate fi învinsă de o armată de cerbi cu un leu în frunte!»" (Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo)

Citește și:
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Prima măsură anunțată „la cald” de Gigi Becali, după rușinea cu CFR Cluj: „La revedere!”
Superliga
Prima măsură anunțată „la cald” de Gigi Becali, după rușinea cu CFR Cluj: „La revedere!”
Masacru în Mexic, cu cinci luni înainte de Campionatul Mondial » Au fost împușcați pe terenul de fotbal: sunt cel puțin 11 morți!
Campionate
Masacru în Mexic, cu cinci luni înainte de Campionatul Mondial » Au fost împușcați pe terenul de fotbal: sunt cel puțin 11 morți!
Nelu Varga, prima reacție, după lecția de fotbal predată de CFR lui FCSB: „Nu sunt răutăcios”
Superliga
Nelu Varga, prima reacție, după lecția de fotbal predată de CFR lui FCSB: „Nu sunt răutăcios”
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (49)
ciocaneanu
ciocaneanu  •  10 Mai 2013, 19:57

E posibil ca oile sa se creada invingatoare inca de la cabine si sa o lase mai moale. Cind e vorba de ingimfare, romanii sint mesteri mari! Si asa se prea poate ca Dinamo sa faca un rezultat bun. Daca Teleaga mai raminea citeva luni, Dinamo era pe duca. Prin prizma celor petrecute acest sezon si a pericolului pe care l-a depasit echipa, lucrurile nu pot decit sa se imbunatateasca. Cine ride la urma ... pricepe mai greu .

ciocaneanu
ciocaneanu  •  10 Mai 2013, 19:40

Cornel Dinu e si el tot un om din carne si oase, cu defecte si calitati. In orice caz se pricepe la fotbal iar cei ce pretind contrariul se inseala amarnic. Cu Bonetti nu prea a fost fair, simtindu-se lezat de afirmatiile italianului cu privire la fotbalul romanesc. Dar nici macar intr-o familie nu sint toti mereu de aceeasi parere asa ca ... Hai Dinamo!

thefisherking
thefisherking  •  10 Mai 2013, 19:16
Postat de aruabuans pe 10 Mai 2013, 13:32

Somitate?Hmmm.Este o capcana in afirmatia pe care o faci tu.Eu am avut ocazia sa ma intanlesc cu el (personal) pe cele 2 terenuri de tenis, din incinta parcului dinamo de cateva ori.Nu neg ca este un om cu o inteligenta rara, dar ca si caracter lasa mult de dorit.Ca antrenor nu a facut mare performanta.Ca jucator nu neg ca a fost exeptional.Dar totusi "somitate"?Cred ca exagerezi si inca mult.

Nu cred ca aveti dreptate. In perioada lui, Dinamo a jucat cel mai frumos fotbal din istoria ei post decembrista. Si asta o spune un stelist care pe vremea aia privea cu placere ce juca Dinamo. Despre caracter, nu comentez, dar afirmatiile lui de mai sus sunt perfect adevarate si probeaza realism. Poate are o slabiciune pentru Talnar, in detrimentul lui Bonetti, dar un pic de subiectivism da farmec oricarei personalitati. Sincer sa fiu, mi-as dori ca Dinamo sa evolueze, pentru frumusetea competitiei, dar si pt ca sa fiu stelist inseamna sa tin cu Steaua, nu sa urasc pe Dinamo, Rapid, etc. Sunt insa sceptic, dl. Negoita da senzatia ca vorbeste excesiv, dar nu prea face.

Vezi toate comentariile (49)
Comentează