FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Amintiri după 10 ani » Omul care ne-a "îngropat" la Norvegia - România: "Cel mai scandalos meci din cariera mea"

Articol de GSP - Publicat duminica, 23 iunie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 23 iunie 2013 17:35

România a avut de înfruntat două adversare nordice în preliminariile pentru Campionatul European din 2004, Danemarca şi Norvegia.

Înainte de meciul cu Danemarca în care am fost egalaţi în minutul 95, România a fost dezavantajată clar împotriva Norvegiei în vara lui 2003. Atunci, România a remizat 1-1 în deplasare, dar golul egalării a venit după un penalty inventat de Lubos Michel. Arbitrul slovac a văzut henţ la Chivu, deşi mingea fusese atinsă cu mîna chiar de Carew, atacantul nordicilor.

Michel îşi reaminteşte după 10 ani împliniţi pe 11 iunie: "E cel mai faimos meci din cariera mea. Cel mai scandalos, aş putea spune. Nu a fost cel mai prost meci al meu, l-am revăzut, după aceea", a declarat Lubos Michel pentru Digisport.

De asemenea, fostul mare arbitru compară fotbalul românesc cu cel brazilian: "Fotbalul românesc a fost întotdeauna plin de jucători tineri şi talentaţi, foarte tehnici. Sînt peste tot în lume. De la o generaţie ca cea a lui Hagi au fost jucători mari, în fiecare an aveţi cîte un talent imens care poate să joace un fotbal fantastic. Cred că fotbalul românesc e similar celui brazilian, are calităţi şi va supravieţui în orice situaţie".

Citește și:
Haos total în FC Botoșani - Rapid! Două intervenții VAR, două cartonașe roșii și un penalty executat după opt minute
Superliga
Haos total în FC Botoșani - Rapid! Două intervenții VAR, două cartonașe roșii și un penalty executat după opt minute
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Campionate
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Tenis
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Campionate
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Profit.ro
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (24)
sorineldumitru
sorineldumitru  •  24 Iunie 2013, 16:59

E usor sa vi sa-ti ceri scuze dupa ce ti-ai batut joc de o echipa. Acele meciuri cu Norvegia si cu Danemarca nu au fost coincidente si cred ca Meier si cu Michel ar trebui sa raspunda poate chiar penal pt ceea ce si-au permis sa faca. Nici unul din ei nu a fost macar sanctionat dupa acele meciuri in care fie au furat fie au demonstrat ca nu au habar sa arbitreze, si sa-l vezi pe Urs Meier la centru in meci Real-Bayern in sferturi de Champions League dupa acel meci cu Romania mi se pare chiar o mare bataie de joc. Noi n-am mai avut arbitrii la turnee finale de vreo 15 ani ca sa vedem arbitrand penibili din astia.

agamitza
agamitza  •  24 Iunie 2013, 16:40

Jurnalisti de 2 lei. Nici macar dupa o mie de ani nu l-au intrebat daca a fost penalty. Ce-i ala meci scandalos?

armastoderas
armastoderas  •  24 Iunie 2013, 14:18
Postat de adicristea pe 24 Iunie 2013, 07:24

Si Cernat

iti spun eu : Mutu (2), Bratu(2) si Cernat(1) in interval de zece minute , plus cornerul executat execrabil de Dorinel Munteanu ( la faza premergatoare golului egalizator al danezilor), lovind mingea cu sete spre careu de parca mai aveam nevoie de un gol , in loc de o pasa scurta la trecerea timpului ...

Vezi toate comentariile (24)
Comentează