FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - CEAHLĂUL

Arbitraj penibil » Decizii scandaloase luate de "centralul" Radu Petrescu la Steaua - Ceahlăul

Articol de - Publicat duminica, 21 iulie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 21 iulie 2013 17:50

Gafeurul de serviciu al arbitrajului românesc, Radu Petrescu, nu i-a dat Stelei un penalty la 2-0, în timp ce reuşita lui Adi Popa a fost dintr-un ofsaid evident, nesemnalizat de Florin Păunescu.

Al patrulea meci al noului sezon a fost primul în care au apărut erorile grave ale arbitrilor. Prima repriză a partidei Steaua - Ceahlăul a fost viciată de brigada condusă de Radu Petrescu.

Cea dintîi mare greşeală s-a produs la golul de 1-0. Latovlevici a centrat, iar Nikolici a deviat cu capul pentru Adi Popa, care se afla în ofsaid mare (foto 1), însă asistentul Florin Păunescu n-a ridicat fanionul şi mijlocaşul a marcat.

Cea de-a doua eroare a fost făcută în minutul 37 de către "centralul" Radu Petrescu. N-a acordat Stelei un penalty la henţul comis de Lucas Garcia după centrarea lui Latovlevici.

În schimb, la golul doi al gazdelor, acelaşi asistent care a greşit în minutul 9, Florin Păunescu, a văzut perfect că Georgievski nu e în ofsaid cînd Bourceanu i-a pasat (foto 2) şi n-a ridicat fanionul, decizie corectă şi confirmată de reluările TV.

Nici în partea a doua, erorile grave nu s-au oprit. În minutul 87, Ceahlăul a solicitat penalty la un duel între Latovlevici şi Popadiuc. Radu Petrescu a lăsat jocul să continue, însă reluările au arătat că fundaşul stelist l-a busculat pe adversar, lovindu-l cu piciorul în umăr, fără să atingă mingea, motiv pentru care ar fi trebuit acordată lovitură de pedeapsă.

"Radu Petrescu e eterna speranţă a arbitrajului românesc. Dacă se mai întîmplă să facă ce a făcut pînă acum şi nu va fi dat afară din arbitraj, atunci o să-l dau eu afară pe şeful CCA" (Mircea Sandu, preşedinte FRF, declaraţie făcută acum cîteva luni)

ALTE ŞTIRI:

Chiricheş s-a accidentat la încălzire
Steaua a primit o lovitură grea înaintea jocului. L-a pierdut pe Vlad Chiricheş, care s-a accidentat în timp ce efectua mişcările de încălzire sub comanda preparatorului fizic, Thomas Neubert. Stoperul e suspect de leziune musculară şi Reghecampf a fost nevoit să-l titularizeze pe Gardoş.

Un atacant în lotul de 18
Deşi l-a exclus de la echipă pe Mihai Costea, Reghecampf nu i-a oprit în lot pentru meciul de aseară, cu Ceahlăul, pe Tatu şi pe Piovaccari. În aceste condiţii, el a avut la dispoziţie un singur atacant, pe muntenegreanul Stefan Nikolici, care a şi fost titular.

Citește și:
FCSB - CFR Cluj, derby-ul ultimei speranțe la play-off » Korenica face liniște pe Arena Națională
Superliga
FCSB - CFR Cluj, derby-ul ultimei speranțe la play-off » Korenica face liniște pe Arena Națională
Așa se joacă din prima! Gol-BLITZ în FCSB - CFR! A spart gheața în 2026
Superliga
Așa se joacă din prima! Gol-BLITZ în FCSB - CFR! A spart gheața în 2026
Craioveanu a rămas siderat de ce a văzut pe Arena Națională, la FCSB - CFR Cluj: „Vă spun sincer!”
Superliga
Craioveanu a rămas siderat de ce a văzut pe Arena Națională, la FCSB - CFR Cluj: „Vă spun sincer!”
Chinezii au inventat mașina „care se scutură singură de zăpadă” » Bielorușii au vrut să verifice și au supus-o unui test: ce a urmat
Noutati auto
Chinezii au inventat mașina „care se scutură singură de zăpadă” » Bielorușii au vrut să verifice și au supus-o unui test: ce a urmat
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Profit.ro
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (128)
vasile_69
vasile_69  •  23 Iulie 2013, 12:10

SE BAT MULT CAMPII PE AICI.DAR CAND STEAUA A FOST FURATA PE FATA DE ATATEA ORI DE CE ACESTE NEAMURI PROASTE CARE SE IAU DE STEAUA NU AU TIPAT DIN TOTII RARUNCHII CA STELEI I S-A FACUT NEDREPTATI??????????????...AUD? LINISTE TOTALA!!!ASTIA SUNTEM FRATILOR, ROMANI DE RAHAT !!!!!!!!! DE-AIA SUNTEM UNDE SUNTEM, NE ROADE URA, INVIDIA, PROSTIA SI MANDRIA CA SA NU MAI SPUN SI ALTELE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

fangigi
fangigi  •  22 Iulie 2013, 00:03

Cine fura? steaua fura!? daca fura-i ...in gura!

tigruzzu
tigruzzu  •  21 Iulie 2013, 23:04

Coana Mița a și spus-o: ”A început ”treaba””... La asta se referea, nu?

Vezi toate comentariile (128)
Comentează
Close