FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Marius Alexe, trimis să se opereze la Istanbul. Cine va plăti intervenţia

Articol de - Publicat vineri, 10 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 10 ianuarie 2014 22:31

Ghinion teribil pentru Marius Alexe, care se vede nevoit să stea din nou o perioadă îndelungată departe de gazon. Atacantul de 23 de ani s-a accidentat, are ligamentele încrucişate afectate, va fi operat la clinica Acibadem la Istanbul.

Tot acolo, fotbalistul care a fost împrumutat în prima parte a sezonului de Dinamo la Sassuolo, va efectua şi programul de recuperare.

"Cîine", după recuperare
Se pare că Alexe va lipsi cel puţin patru luni şi jumătate de pe teren, totul depinzînd de capacitatea de recuperare a organismului său şi cum va trece peste această perioadă. Fotbalistul era descumpănit de veste, însă încearcă să se ţină puternic. "Trebuie să fiu puternic, să merg mai departe şi să mă întorc şi mai în forţă", s-a destăinuit el amicilor. La finele recuperării, el va reveni ca fotbalist al "cîinilor".

Cine plăteşte operaţia
Roş-albii şi oficialii clubului italian au discutat vizavi de subiectul operaţiei atacantului şi-au convenit să achite nota de plată în mod egal. Chiar dacă Sassuolo voia, în prima fază, ca doar Dinamo să suporte costurile intervenţiei chirurgicale.

Citește și:
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Superliga
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Campionate
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Campionate
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Peter Crouch și soția Abbey, poveste de pomină din noaptea nunții: „A tras pătura de pe mine, aveam o bere la subraț”
Campionate
Peter Crouch și soția Abbey, poveste de pomină din noaptea nunții: „A tras pătura de pe mine, aveam o bere la subraț”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (28)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  12 Ianuarie 2014, 09:18

Alexe ...vino acasa ...aici esti bun ...

bamse1901
bamse1901  •  11 Ianuarie 2014, 12:04

sper sa nu se termine ca fotbalist

geolgo
geolgo  •  11 Ianuarie 2014, 01:19

chiar daca redevii jucatorul lui dinamo:forza ALEXE!!!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează