GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  DOSARUL TRANSFERURILOR

Fiul îşi contrazice tatăl » Răzvan Lucescu despre Dosarul Transferurilor: "Judecătorii nu îmi spun pe cine să bag în teren"

foto: Alex Nicodim
foto: Alex Nicodim

Articol de GSP - Publicat marti, 11 martie 2014 00:00 / Actualizat marti, 11 martie 2014 16:48

Mircea Lucescu a şocat ieri cînd a declarat că cei 8 condamnaţi "au fost judecaţi de două femei care habar nu au ce înseamnă fotbalul". Astăzi însă, fiul său, Răzvan Lucescu, a avut o reacţie total diferită.

"E o justiţie care îşi face treaba, nu am ce să comentez cu privire la acest lucru. E decizia judecătorilor, ei ştiu mai bine, sînt nişte legi care trebuie respectate. Eu nu am ce să comentez, aşa cum nici un judecător nu vine să-mi spună să bag un jucător sau să scot pe altul", a explicat Lucescu jr. la prezentarea oficială de la Petrolul.

Ce a spus Mircea Lucescu ieri:

"M-au surprins aceste decizii. Au fost judecaţi de două femei care habar nu au ce înseamnă fotbalul. Mai umani au fost procurorii care au cerut pedepse mai mici.

Nu am vrut să intervin pînă acum, dar nu a existat nici un motiv pentru a ajunge la aceste pedepse. Nu mă simt deloc bine după aceste conda", a spus Mircea Lucescu la Dolcesport.

 

Citește și:
Județul din România unde fotbalul a murit! Fără echipă în primele 3 ligi, stadion abandonat
Liga 3
Județul din România unde fotbalul a murit! Fără echipă în primele 3 ligi, stadion abandonat
Rapid nu mai suportă situația din Superliga: „O să supăr multă lume cu ce zic acum”
Superliga
Rapid nu mai suportă situația din Superliga: „O să supăr multă lume cu ce zic acum”
„Nu sunt fiul lui Călin Georgescu!” » Sportivul român, nevoit să dezmintă public
Altele
„Nu sunt fiul lui Călin Georgescu!” » Sportivul român, nevoit să dezmintă public
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (11)
maoru
maoru  •  12 Martie 2014, 00:23

Ai dreptate, Razvan. Bafta!

iulian099
iulian099  •  11 Martie 2014, 22:20
Postat de jaffa2204 pe 11 Martie 2014, 21:25

De ce e idiot ma ? ca spune lucrurilor pe nume ? Trezitiva dracu o data si incetati campania asta de aparare a hotilor , pe timpul lui Ceausescu marele Bachus a fost condamnat la moarte pt subminarea economiei de stat , cam asta ar trebui sa primeasca toti acesti vagabonzi care fac spalare de bani si frauda!!! RESPECT pt cele doua judecatoare care si-au asumat aceasta decizie!!!!

Ai furat ? La inchisoare... M-am saturat sa platesc eu taxe mai mari ca sa acopar tunurile date de unul sau de altul in bugetul statului ! Gata cu furatul, am ajunge Ungaria in 3 ani daca nu s-ar mai fura la noi in tara si s-ar face totul in interesul populatiei. Din pacate nu are cine... toti fura si toti sunt o apa si un pamant. Am ajuns sa votez pe ala care fura mai putin, e trist...

jaffa2204
jaffa2204  •  11 Martie 2014, 21:25
Postat de aureliano08 pe 11 Martie 2014, 18:27

Esti un idiot ...

De ce e idiot ma ? ca spune lucrurilor pe nume ? Trezitiva dracu o data si incetati campania asta de aparare a hotilor , pe timpul lui Ceausescu marele Bachus a fost condamnat la moarte pt subminarea economiei de stat , cam asta ar trebui sa primeasca toti acesti vagabonzi care fac spalare de bani si frauda!!! RESPECT pt cele doua judecatoare care si-au asumat aceasta decizie!!!!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează