Test de iubire necondiţionată » Simona Halep a jucat două meciuri într-o zi, a cîştigat doar unul, dar a fost răsplătită permanent cu uralele fanilor români

Simona Halep a jucat două meciuri azi. Pe primul l-a cîştigat, 6-2, 6-4 cu Bojana Jovanovski, pe al doilea nu, 3-6, 6-7(2) cu Ana Ivanovici, dar a primit din tribună un permanent flux de afecţiune.Simona ajunge la o scurtă pusă de Ana Ivanovici şi trimite mingea în terenul advers cu un efort vizibil şi, tocmai de aceea, delicios. Sîrboaica pleacă o clipă capul, copleşită un pic şi de vuietul din tribună, care pare a spune: "Uite ce-a făcut fata noastră, na, să te înveţi minte!". Fiecare minge cîştigată e aclamată, e un soi de izbîndă personală a fiecăruia dintre cei care strigă, agită steaguri, scandează: "Simona, victorie!". Succesul atrage simpatie, iar Halep a avut aşa ceva din belşug în ultima vreme. Mai mult, a arătat ceva care seduce instantaneu: că îi place să lupte şi că e capabilă s-o facă pînă la capăt, chiar în condiţii total potrivnice. Cînd Simona e pe teren, oamenii simt că, indiferent de scor, există o şansă să întoarcă, că nimic nu e pierdut pînă nu se joacă ultima minge.

Azi, la 10:00 dimineaţa, cînd nu era aproape nimeni pe străzi, iar aerul încă păstra ceva din prospeţimea ploii de sîmbătă, Halep a intrat pentru continuarea disputei cu Bojana Jovanovski, întreruptă la 3-1 în primul set. A decis repede actul inaugural, apoi a închis meciul sigur, ferm, înainte să apară complicaţii. Marea provocare era însă a doua partidă, pentru care a avut la dispoziţie doar ceva mai mult de o oră de pauză. "E capabilă să cîştige două meciuri", declara încrezător preşedintele federaţiei, George Cosac, cu o zi înainte. Încredere, încredere, încredere, cuvîntul care reapare în orice caracterizare a Simonei. Ceva ce a adus în prim-plan, cu investiţia ei de efort, de dăruire, de pasiune.

Şi a venit ora disputei cu Ana Ivanovici. Diferenţă faţă de sîmbătă, cînd aerul umed, mingile grele şi neadaptarea suficientă la suprafaţă au deranjat-o pe sîrboaică. Acum a fost altceva. Alt meci, multe break-uri, un tenis curat, agresiv şi de o parte şi de alta. Atîtea schimburi de mingi care au arătat că jocul fetelor poate captiva în aceeaşi măsură ca şi cel al băieţilor. La un moment dat însă, Simona a obosit. "Mi se întîmplă asta pentru eu, la fiecare meci, dau totul. Şi mă ajunge, şi mental, şi fizic", spunea ea după. A tras de ea cu dinţii şi cu unghiile, a amînat deznodămîntul chiar cînd Ivanovici a servit pentru victorie la 5-4, dar a cedat în final. Totuşi, publicul a crezut în ea pînă în ultima clipă. A crezut că Simona poate întoarce, în ciuda picioarelor grele, a respiraţiei blocate, a emoţiilor.

"Nu mă aşteptam să vină atîta lume, fiind Paştele, dar mă bucur să văd că sînt atîţia români care mă aplaudă şi mă apreciază", a spus Simona. E acel tip de iubire necondiţionată, care vine uşor, firesc şi care nu cere în schimb decît ceea ce Halep oferă deja: rezultate, pasiune, concentrare, respect. După conferinţa de presă, ea a fost întîmpinată de aproape 200 de oameni care voiau doar să o vadă de aproape. Zeci de pici îi strigau numele. E afecţiunea cea mai pură şi mai sinceră. Ceva ce Halep a provocat pentru că-şi face bine treaba. Românilor le plac oamenii de genul acesta. Dar cui nu-i plac?