SPORTURI  »  BOX  »  CAMPIONATUL EUROPEAN FEMININ

Două din cinci în vîrf » Steluţa Duţă şi Marinela Radu se vor lupta azi pentru aur la Campionatul European Feminin

Articol de - Publicat sambata, 07 iunie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 06 iunie 2014 22:14

Din cele cinci românce calificate în semifinale, doar două vor boxa azi pentru aur: Steluţa Duţă şi Marinela Radu.

Doar două românce din cele cinci semifinaliste au găsit, ieri, drumul spre finală la Europenele de la Bucureşti. Steluţa Duţă (categoria 48 kg), fata crescută la casa de copii, în Buzău, a fost cea care a urcat prima în ring.

Supranumită "Pitbull" pentru răutatea cu care luptă şi cu care-şi loveşte adversarele, dubla campioană europeană din 2006 şi 2007 nu i-a dat nici o şansă nemţoaicei Stark. "Am vrut să o fac knock-out, dar a stat bine pe picioare. Oricum, ea nu m-a deranjat cu nimic, mi-a dat cîteva palme", a declarat la final Steluţa.

Nici nu concepe să nu cîştige aurul european, mai ales că pe adversara din ultimul act, bulgăroaica Sevda Asenova, a învins-o în finală la Europeanul din 2007. "Atunci a rezistat doar 15 secunde şi am făcut-o knock-out. Acum, în faţa suporterilor români, la mine acasă, nu mă poate bate niciodată", e încrezătoare Steluţa.

Decizie la preferinţă
A doua finalistă din România va fi azi Marinela Radu (81 kg), care a trecut de croata Anamarija Marsici. Meciul a fost extrem de disputat, dar şi de echilibrat. La final, unul dintre arbitri a văzut-o învingătoare pe româncă, unul pe croată, iar al treilea a dat egalitate.

Turcul, cel care văzuse egalitate în ring, a preferat-o pe româncă! "Sînt cea mai fericită. De cinci ani, de cînd m-am apucat de box, am visat la acest moment", a declarat Marinela, care o va întîlni azi pe Lilia Durnieva (Ucr). Finalele sînt azi, în Polivalentă, de la ora 14:00, direct la Sport.ro.

Celelalte trei românce au pierdut ieri în semifinale. Simona Sitar (64 kg), Cristiana Stancu (69 kg) şi Luminiţa Turcin (plus 81 kg) au rămas astfel cu medaliile de bronz.

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
bamse1901
bamse1901  •  07 Iunie 2014, 12:27

felicitari fetelor!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close