FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

La Rapid se vorbeşte franceza! Giuleştenii s-au întărit cu doi mijlocaşi trecuţi pe la Lille şi Lyon

Sanaa Altama
Sanaa Altama

Articol de GSP - Publicat sambata, 01 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 01 noiembrie 2014 20:26

Rapid a avut un început de sezon bun, dar s-a stins în ultimele etape şi a ajuns pe poziţie retrogradabilă. Situaţia financiară a clubului e tot mai proastă, însă giuleştenii speră pînă în ultimul moment că se vor salva de la retrogradare. 

Rapidiştii continuă să se întărească, de această dată cu doi mijlocaşi francezi. Sanaa Altama (24 de ani) a semnat pe doi ani şi jumătate. Jucătorul şi-a făcut junioratul la Liile, însă a jucat doar pentru echipa a doua.

A mai prins meciuri la Dijon şi Mouscron Peruwelz: "Am văzut 2-3 meciuri din acest sezon şi cred că este un campionat foarte bun din punct de vedere al tehnicii. Şi cred că această echipă poate face lucruri bune, chiar dacă a început slab.

Cred că pot aduce la Rapid din experienţa mea. Am jucat în Ligue 1 şi în alte campionate diferite de cel din România. Consider că sînt un jucător tehnic şi cu răutate”, a spus acesta la DigiSport.

Celălalt se numeşte Cheik-Alan Diarra, este tot mijlocaş şi are 21 de ani. Format la Lyon, jucătorul a fost dorit în trecut de Fiorentina şi Galatasaray. Acesta s-a sfătuit cu Habibou înainte să ajungă în România:

„Habibou mi-a zis că este un campionat foarte intens, cu un nivel înalt al tehnicii şi că suporterii te împing de la spate. Mi-a făcut plăcere să vin la un club care este susţinut astfel”.

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (12)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  02 Noiembrie 2014, 15:10
Postat de gabonne1982 pe 02 Noiembrie 2014, 11:14

par jucatori interesanti,mai ales ca francezii de regula au centre bune de copii si juniori.Principalul atu este ca sunt tineri si mai pot creste valoric.Amintiti-va ca si Hamza sau Boudjemaa cand au venit in Romania la Petrolul erau in situatii asemanatoare.Daca cu tinerii nostri am ajuns in coada clasamentului,este clar ca trebuie incercat si cu jucatori de afara

exact. la asta m-am gandit si eu.

gabonne1982
gabonne1982  •  02 Noiembrie 2014, 11:14

par jucatori interesanti,mai ales ca francezii de regula au centre bune de copii si juniori.Principalul atu este ca sunt tineri si mai pot creste valoric.Amintiti-va ca si Hamza sau Boudjemaa cand au venit in Romania la Petrolul erau in situatii asemanatoare.Daca cu tinerii nostri am ajuns in coada clasamentului,este clar ca trebuie incercat si cu jucatori de afara

adiharna
adiharna  •  02 Noiembrie 2014, 10:43

Asa jucatori asa echipa ! Cred ca astia vin cu bani de acasa sa joace ! Suntem vai mama noastra anul asta ! Ma uit cu admiratie la F C M Tg Mures si ma intreb cum de la o echipa cu asemenea brand ( Rapid ) nu e posibil si la Tg Mures s-a putut.Echipa cu jucatori cu experienta,jucatori f buni.Si ce le-a oferit Tg Mures? Siguranta financiara si un mediu sanatos.La noi vin tot felul de patroni din astia care isi promoveaza firmele pe la stadionul Giulesti sau pe tricouri si cam atat.Bani dau doar imprumut.Mergem in directia gresita sigur.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează