SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Bombe în rachetă » Marius Copil a pierdut în faţa deţinătorului titlului la Australian Open, dar a lăsat o impresie bună

Articol de - Publicat vineri, 23 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat joi, 22 ianuarie 2015 21:45

Românul, 24 de ani, numărul 194 ATP, a servit foarte puternic, cel mai tare cu 242 km/h, şi a cedat după un meci strîns în faţa lui Stan Wawrinka: 6-7 (4), 6-7 (4), 3-6

Poate că Stan Wawrinka, învingătorul de la Australian Open de anul trecut, îşi amintea meciul cu Marius Copil de acum aproape 2 ani, de la Madrid. Poate că îşi amintea cum a fost atunci, pe zgura spaniolă, mai rapidă datorită altitudinii. Poate îşi amintea că românul are un serviciu periculos, greu de demontat. Atunci, elveţianul cîştiga cu 6-4, 6-4, iar Copil se întorcea în zona tulbure a turneelor mici.

Şi chiar dacă-şi amintea, joi noapte a trebuit s-o ia de la capăt. În alte condiţii, alt turneu, alt continent, altă suprafaţă. El, campionul en titre, întîlnea un altfel de jucător faţă de 2013. Aflat la prima sa prezenţă pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem, venind din calificări cu victorii preţioase în bagaje şi, mai mult decît atît, trecînd un tur tocmai pentru a fi prezent la întîlnirea cu Stan. Chiar dacă-şi amintea, nu putea prevedea că Marius va servi constant cu peste 200 km/h, atingînd chiar viteze ameţitoare de 240 şi chiar 242 km/h. Că bagajul lui tehnic s-a rafinat şi că ambiţia a crescut proporţional.

Cel mai rapid serviciu la Melbourne
Dar el, Marius Copil, ce-şi închipuia? Că trebuie să se ţină tare, să joace bine, să încerce tot. Şi asta a făcut. A stat aproape de Stan, fără şapcă sub un soare arzător, în aerul sufocant, jucînd pentru prima dată în carieră pe un teren mare, cu un adversar mare, la o ocazie mare. Îşi închipuia că publicul va irumpe în urale la afişarea acelei viteze de 242 km/h? Că îl va încuraja în efortul de a arăta ce poate, în venirile la fileu, în smash-urile acrobatice sau la acel forehand din săritură lovit cu sete în setul al doilea? Că îl va însoţi cu aplauze la ieşirea din arena "Margaret Court"?

"A fost un meci dur, sînt fericit că am trecut mai departe. Condiţiile n-au fost uşoare", a spus Wawrinka. "Cald, teren mai rapid. Iar Marius a jucat excelent. A servit tare, punînd multă presiune. Poate că eu n-am fost la cel mai bun nivel, dar am luptat". După ce a trecut de calificări la Brisbane şi la Melbourne, cu punctele şi încrederea cîştigate, Copil are un frumos punct de plecare în 2015. Anul în care poate va face saltul spre Top 100.

17 aşi a reuşit Marius Copil, în timp ce adversarul său doar 2

211 km/h a fost viteza medie a primului serviciu al românului

60.000 de dolari australieni e premiul în bani pe care îl va primi Copil pentru prezenţa în turul secund

Citește și:
Cine e Ioana, soția lui Gabriel Tamaș, câștigătorul Asia Express și participant la Survivor România: „Prin câte a trecut și câte a suferit”
Stiri extrasport
Cine e Ioana, soția lui Gabriel Tamaș, câștigătorul Asia Express și participant la Survivor România: „Prin câte a trecut și câte a suferit”
The Athletic confirmă: Louis Munteanu merge în SUA! Câți bani primește sigur CFR Cluj
Superliga
The Athletic confirmă: Louis Munteanu merge în SUA! Câți bani primește sigur CFR Cluj
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Tenis
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
Superliga
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (1)
margelatu2011
margelatu2011  •  23 Ianuarie 2015, 09:48

BRAVO Copilu! SUCCES si numai bine si in continuare!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează