FOTBAL  »  LIGA 2  »  SCHIMB DE EXPERIENŢE

FOTO Tinerii antrenori români se pregătesc la Tiraspol » Marius Baciu, Erik Lincar şi Răzvan Rotaru, impresionaţi de condiţiile de la Sheriff

Marius Baciu, Valeriu Gurduza (vișiniu), Vazha Tarkhnishvili (centru), Răzvan Rotaru și Erik Lincar s-au pozat cu vitrina de trofee a clubului +4   FOTO
Marius Baciu, Valeriu Gurduza (vișiniu), Vazha Tarkhnishvili (centru), Răzvan Rotaru și Erik Lincar s-au pozat cu vitrina de trofee a clubului

Articol de GSP - Publicat vineri, 20 martie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 20 martie 2015 13:25

Marius Baciu, Erik Lincar şi Răzvan Rotaru, toţi trei practicanţi ai Şcolii Federale de Antrenori, se află în aceste zile la Tiraspol pentru un schimb de experienţe la baza sportivă a celui mai important club din Moldova la ora actuală, Sheriff Tiraspol. 

Cei trei au fost impresionaţi de ce au găsit acolo, condiţiile fiind mult peste cele de la echipele mari din România. Mai mult, s-au bucurat de o primire foarte bună din partea lui Vazha Tarkhnishvili, directorul clubului, şi a lui Valeriu Gurduza, managerul general.

"Am rămas plăcut impresionat de ceea ce am găsit aici. Am făcut o comparaţie cu Franţa, Germania sau Grecia, pe unde am mai jucat şi pot spune că nu sînt multe baze de pregătire care să arate astfel. E impresionant ce poţi găsi la un club relativ tînăr.

Au un stadion frumos, o bază de pregătire impresionantă cu un sintentic acoperit, plus alte terenuri de antrenament, să ştii că nu e puţin lucru. În România încă nu avem aşa ceva. E o săptămînă minunată şi o experienţă foarte interesantă. În plus, s-au spus multe lucruri despre Tiraspol, dar de cînd am venit aici am văzut că e altceva şi sper să mai am ocazia să vin. Îi mulţumesc lui Mihai Stoichiţă că a intermediat acest schimb de experienţă. El îi cunoaşte bine pe cei de aici, a antrenat de două ori Sheriff şi a făcut-o de fiecare dată foarte bine", a spus Marius Baciu pentru GSP.RO.

Erik Lincar a lăudat şi el ceea ce a găsit la baza de pregătire a lui Sheriff: "Marius a cam sintetizat tot. Eu sînt surprins şi trebuie să recunosc că oricine şi-ar dori să antreneze aici, în condiţiile foarte bune pe care le au ei aici. Mi-aş dori să văd aşa ceva şi în România. Mă bucur că am avut ocazia să mă aflu aici în acest schimb de experienţe".

Răzvan Rotaru a completat: "Eu am fost aici şi cu domnul Mihai Stoichiţă şi ştiam ce mă aşteaptă. Ştiam de condiţiile foarte bune care sînt aici. Le mulţumesc celor care ne-au primit. În acest weekend vom asista şi la meciul cu Zaria Bălţi. Sper să mai am ocazia să revin la Tiraspol. O voi face mereu cu mare plăcere".

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează