FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

FOTO Șumudică acuză galeria Rapidului pentru că n-a fost pus antrenor în Giulești » Mesaj incredibil arătat în direct

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 mai 2015 15:35

Marius Șumudică e foarte dezamăgit de atitudinea suporterilor rapidiști, care nu l-au dorit la echipă, deși el nu se aștepta niciodată la o asemenea reacție. 

"Eu, cînd am fost pus să aleg, am primit telefoane de amenințare că o să-mi găsesc mașina vopsită. M-au sunat cu număr privat.

Acesta e mesajul doamnei Moraru prin care îmi spune că s-au făcut presiuni din partea unei părți a galeriei ca Șumudică să nu vină la Rapid.

Dacă eu, Marius Șumudică, am ajuns să fiu hulit de suporterii Rapidului, atunci e cea mai mare dezamăgire a mea profesională!

Galeria Rapidului s-a transformat. Am văzut la tribuna a doua steaguri negre cu cap de mort. Eu vă zic sincer că n-am mai văzut așa ceva în viața mea. O să-i bag în ședință pe suporterii de la tribuna a doua", a zis Șumudică la Dolce.

Iată mesajul:

"Bună seara, din păcate, nu doar de familia noastră depindea decizia de azi. Deși ne-am dorit ca să veniți la Rapid nu puteam să nu luam în calcul și alte riscuri pe care ni le asumam, în condițiile în care suporterii au făcut presiune mare. Sper să salvăm Rapidul și să colaborăm în viitorul apropiat".

Citește și:
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Stiri extrasport
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Noutati auto
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
Superliga
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (9)
iancu88
iancu88  •  04 Mai 2015, 19:36
Postat de iancu88 pe 04 Mai 2015, 19:34

Sumudica, numai gura e de el... Marele antrenor, caruia ii place sa se autopropuna la toate echipele ca el face si drege... Pancu ca antrenorii din liga 1 sunt niste carpe..., cred ca Sumudica se incadreaza cel mai mult in aceasta categorie (la Vaslui ii facea poruboiu echipa si schimbarile, la chiajna facea primarul ce vroia din el, la astra a revenit dupa ce anterior a fost facut ko de Niculae, etc...)

Sumudica, numai gura e de el... Marele antrenor, caruia ii place sa se autopropuna la toate echipele cum ca el face si drege... Pancu spunea ca antrenorii din liga 1 sunt niste carpe... Cu siguranta Sumudica se incadreaza cel mai mult in aceasta categorie (la Vaslui ii facea poruboiu echipa si schimbarile, la chiajna facea primarul ce vroia din el, la astra a revenit dupa ce anterior a fost facut ko de Niculae, etc...)

iancu88
iancu88  •  04 Mai 2015, 19:34

Sumudica, numai gura e de el... Marele antrenor, caruia ii place sa se autopropuna la toate echipele ca el face si drege... Pancu ca antrenorii din liga 1 sunt niste carpe..., cred ca Sumudica se incadreaza cel mai mult in aceasta categorie (la Vaslui ii facea poruboiu echipa si schimbarile, la chiajna facea primarul ce vroia din el, la astra a revenit dupa ce anterior a fost facut ko de Niculae, etc...)

supereduardo10
supereduardo10  •  04 Mai 2015, 17:48

ce zice Sumi si ce titlu dati voi :)) Sumudica nu s-a certat cu galeria niciodAta...omu arata ca la pacalit Moraru ca la dus cu vorba si apoi ca s a nu strice relatiile a aruncat vina pe galerie :)) acum ca v-am explicat poate be.hai.tii s-au mai luminat la cap desi slabe sperante cand esti scuipat de capitan batut de manager si aplauzi un ******

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează