SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANȚEI 2015, 4-26 IULIE, ETAPA 9: VANNES-PLUMELEC, 28 KILOMETRI

BMC se impune în contratimp, Froome mărește ecartul. Ce s-a întîmplat în etapa a noua din Turul Franței

Echipa BMC spre victorie, foto: reuters +3   FOTO
Echipa BMC spre victorie, foto: reuters

Articol de - Publicat duminica, 12 iulie 2015 21:16

I se spune prima săptămînă, dar puțină lume realizează că pînă la prima zi de pauză din Turul Franței se consumă aproximativ jumătate din competiție.

Etapa a 9-a din Turul Franței a constat dintr-un contratimp pe echipe disputat între Vannes și Plumelec. O întrecere de podiș, ticsită de fani și de rampe schimbătoare, o înfruntare a liderilor și a "caselor" acestora. Cum era de așteptat, cei 28 de kilometri au fost acoperiți în cel mai rapid timp de echipa americană BMC, rutierii conduși de Tejay van Garderen oprind cronometrul la 32 de minute și 15 secunde.

plumelec

"Fiindcă știam că va fi o cursă pentru noi. Într-o lume perfectă, am fi luat și tricoul galben. Dar sîntem mulțumiți și așa", după spusele americanului, unul dintre puținii care nu au ieșit cu vînătăi majore după prima săptămînă. TJ e al doilea în clasamentul general, la 12 secunde de Froome, care încă simte tăișul rece din Dauphine împungîndu-i pielea.

Sky, echipa tricoului galben, a sosit la doar o secundă distanță de BMC, dar la 27 de unități față de oamenii lui Alberto Contador de la Tinkoff-Saxo. A fost o demonstrație de putere, cu Froome sfîșiind pînza de aer cald din fața sa, galopînd pentru a-și distanța cît mai mult rivalii.

Mai ales că unii dintre ei, cum e cazul Astanei lui Nibali, au avut probleme în a ține ritmul. Oamenii în turcoaz au părut ezitanți, sub par pe toată durata etapei, așa că cele 35 de secunde pierdute pot fi considerate un mic succes. Au terminat în formație minimă, 5 rutieri, în timp ce majoritatea echipelor puternice nu au avut probleme să își mențină efectivul intact. "Am simțit că nu trebuie să merg violent în final, fiindcă toată lumea era epuizantă. Dar am avut senzații bune, sper să se îndrepte lucrurile", a mărturisit Nibali.

Froome reține tricoul galben, cu o diferență consistentă față de Contador (un minut și 3 secunde) și Nairo Quintana (un minut și 59 de secunde), în timp ce Nibali a trecut de bariera de două minute, la 2:22. Rutierii au pauză luni, cînd vor zbura spre Pau, Turul se va relua de marți. 

Clasamentul etapei:

1 BMC  0:32:15  
2 Sky 0:00:01  
3 Movistar  0:00:04  
4 Tinkoff-Saxo 0:00:28  
5 Astana 0:00:35  
6 IAM Cycling 0:00:38  
7 Etixx-QuickStep 0:00:45  
8 Lampre-Merida 0:00:48  
9 LottoNL-Jumbo 0:01:14  
10 AG2R 0:01:24  
11 Trek 0:01:25  
12 Cannondale-Gramin 0:01:29  
13 Bora-Argon 18 0:01:31  
14 FDJ 0:01:33  
15 Lotto Soudal 0:01:36  
16 Giant-Alpecin 0:01:37  
17 Europcar 0:01:42  
18 Bretagne-Seche Environnement 0:01:46  
19 Katusha 0:01:53  
20 MTN-Qhubeka 0:01:56  
21 Cofidis 0:02:32  
22 Orica-GreenEdge 0:04:58

Clasamentul general:

1 Christopher Froome (GBr) Sky 31:34:12  
2 Tejay Van Garderen (USA) BMC  0:00:12  
3 Greg Van Avermaet (Bel) BMC 0:00:27  
4 Peter Sagan (Svk) Tinkoff-Saxo 0:00:38  
5 Alberto Contador (Spa) Tinkoff-Saxo 0:01:03  
6 Rigoberto Uran (Col) Etixx - Quick-Step 0:01:18  
7 Alejandro Valverde (Spa) Movistar 0:01:50  
8 Geraint Thomas (GBr) Sky 0:01:52  
9 Nairo Quintana (Col) Movistar 0:01:59  
10 Zdenek Stybar (Cze) Etixx - Quick-Step   

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează