SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE TINERET

Naționala cu nervi tari » România a învins Qatarul în al doilea meci la Mondialul de tineret din Brazilia

Articol de - Publicat vineri, 24 iulie 2015 00:00

Conduși la cinci goluri în ambele partide disputate, ”tricolorii” au revenit de fiecare dată. Au făcut egal cu Portugalia, dar au trecut de Qatar

Aventura mondială a naționalei de tineret a României la turneul final din Brazilia continuă fericit. După egalul scos în prima etapă cu Portugalia, 26-26, în ultimul minut, "tricolorii" au învins în jocul al doilea Qatarul, 32-31.

Asiaticii nu sînt o echipă oarecare. Pregătiți de Valero Rivera, tehnicianul spaniol care a dus naționala de seniori a Qatarului pînă pe locul 2 în lume (!) și care în prima etapă a învins Spania, 27-26, reprezentativa de tineret a Qatarului a condus și România o mare parte din meci. Chiar și la 5 goluri diferență. "Tricolorii" au găsit însă forța să revină și să marcheze golul victoriei cu 20 de secunde înainte de final.

Dan Racoțea, interul stînga de la Wisla Plock, omul care a adus egalul cu Portugalia, dintr-o aruncare de la 7 metri, a fost și acum jucătorul care a reușit golul victoriei dintr-o aruncare senzațională, de la 10 metri, sub bara asiaticilor.

Antrenorul Ovidiu Mihăilă a fost felicitat de toată lumea pentru că a reușit să-l învingă pe omologul său, titratul Valero Rivera. "Mulțumim tuturor pentru încurajări și felicitări. Trebuie să rămînem cu picioarele pe pămînt! Valero Rivera este un colos în antrenorat. Eu am însă niște băieți extraordinari", a comentat Ovidiu Mihăilă.

Două cartonașe roșii

România a terminat meciul cu două cartonașe roșii. Burlacu a văzut direct culoarea roșie, în prima repriză, pentru o intrare dură, iar pivotul Andras Szasz a primit roșu, pe final, pentru trei eliminări de cîte două minute. Și în fața Portugaliei "tricolorii" au primit un cartonaș roșu direct, Rotaru fiind cel care a trebuit să vadă finalul de meci din tribună.

Azi-noapte cu SERBIA

România a jucat azi-noapte contra Serbiei, meciul avînd loc după miezul nopții, la Uberlandia. Sîrbii au înregistrat două rezultate diametral opuse. Au trecut de Angola, 31-17, dar au pierdut cu Portugalia, 24-27. După Serbia, România va juca împotriva Angolei, pe 25 iulie, și contra Spaniei, pe 26 iulie.

Clasament grupa B

1. Portugalia 3p
2. România 3p
3. Serbia 2p
4. Qatar 2p
5. Spania 2p
6. Angola 0p

* primele patru echipe se califică în "optimi"

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
a13xutzu89
a13xutzu89  •  24 Iulie 2015, 10:24

Let me google for you guys :) Romania U21-Serbia U21 21-21 ;). Daca batem Angola(o misiune nu foarte dificila) si Portugalia nu castiga cu Quatar suntem in final 16 . Cu placere!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează