INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PARTIZAN - STEAUA 4-2 (ÎN TUR 1-1)

FOTO Papp cel Mic, pa, Ligă! Partizan a rezistat, Steaua n-a reuşit să cucerească reduta sîrbească

Articol de - Publicat joi, 06 august 2015 00:00

Roş-albaştrii au visat frumos la pauză, însă au pierdut calificarea în mare parte din cauza fundaşului central de 25 de ani, a cărui evoluţie a fost catastrofală

Sîrbii sînt obişnuiţi cu războaiele, s-au luptat cu toţi! Celţii, hunii, romanii, austro-ungarii, turcii, bulgarii, toţi au trecut prin Oraşul Alb. Aseară, a venit rîndul românilor! Ca şi adversarii, noi nu am fost nişte cuceritori. Am încercat să apărăm ce e al nostru de cei care au venit peste noi. Cît de cît, ne-a ieşit. Cu pietre, cu bolovani, cu ulei încins, cu smoală, cu fîntîni otrăvite. C-aşa-i românul, inventiv.

Mentalitatea s-a transpus şi în stilul fotbalistic. Mai mereu, cînd am avut un adversar mai puternic în faţă, am preferat să jucăm pe contraatac. Aseară însă, Steaua a fost obligată să atace pentru că fără gol marcat, Liga Campionilor era pa!

Singuri împotriva a peste 30.000 de sîrbi ce-şi varsă toate frustrările la meciurile de fotbal, românii încep bine. Chipciu îşi asumă rolul de cavaler de oaste şi îşi împinge colegii în faţă. Trimite cu efect un şut din marginea careului, dar e deviat şi trece puţin alături (2). E corner! Un gol acum ar fi perfect! Execută Hamroun, Papp e aproape de deschiderea scorului, dar trimite în blocaj din 3 metri! Ce ghinion!

Milinkovici anunţase că va ataca din start, însă steliştii l-au surprins. Sîrbii îşi aduc aminte tactica şi se aruncă în ofensivă. Apărarea roş-albastră cedează uşor, iar Babovici deschide scorul după ce profită de o gafă a lui Papp (8): 1-0! Acum e şi mai greu! Noi nu prea sîntem genul care să revină.

Sulley Magnificul

Rădoi simte cum îi fuge pămîntul de sub picioare. Arată precum un general de oaste care vede înfrîngerea şi caută cuvintele de a da explicaţii la Palat, la revenirea la Bucureşti. Acum ori niciodată! Românii nu dezarmează şi revin imediat. Popa centrează, Tade şi Chipciu îi încurcă pe Balazici şi Petrovici, iar Muniru marchează cu stîngul din prima de la 15 metri (11): 1-1! Superb!

În secolul 16, Belgradul era pus la pămînt de Suleiman Magnificul, acum Sulley al nostru le dă planurile peste cap sîrbilor. Africanul are două goluri în carieră şi ambele în poarta lui Partizan. Sîrbii sînt dezorientaţi, parcă ei joacă în deplasare, par apăsaţi de presiunea tribunei.

Jugurtha cel Mare

Ai noştrii nu fac pasul înapoi. Asta da, surpriză! Tade urcă bine cu mingea şi şutează, Zivkovici respinge şi balonul şterge transversala (26). Varela trimite şi el cu capul, mingea se duce puţin peste poartă (30). Hamroun nu ratează însă. Popică fuge ca Usain, depăşeşte doi adversari şi trimite în careu, pe jos, iar algerianul Jugurtha Hamroun ne aduce în avantaj: 1-2!

Alt jucător cu nume de războinic. Pe la începutul mileniului 1, prin Algeria, un Jugurtha se opunea romanilor. Acum, al nostru răpune sîrbi! Partizan are şansa egalării înainte de pauză, dar Bojinov e fluierat în ofsaid. Cu siguranţă, undeva la 600 de kilometri distanţă, la Bucureşti, Becali săruta o icoană!

Apărare inexistentă

Şi a tot sărutat-o, căci partea a doua a început cum nu se putea mai prost pentru stelişti, dar norocul a fost cu noi. Papp parcă vrea să aibă soarta lui Tamaş şi o mai comite o dată. Varela încearcă să repare eroarea, arbitrul dictează penalty şi eliminare (48). Execută bulgarul Bojinov, Cojocaru e pe minge, nu o atinge, însă balonul loveşte bara şi scorul rămîne acelaşi.

La fel şi şansele de calificare. Belgrădenii au nevoie de două goluri pentru a merge mai departe. Rădoi renunţă la ofensivă. De acum cartea contraatacului e singura rămasă la dispoziţie. Sîrbii pun stăpînire pe joc, ai noştri se apără eroic. Asta ne iese, de multe ori am apărat ce-a fost al nostru.

Cojocaru e sigur pe el de parcă are zeci de ani de experienţă, le dă încredere colegilor. Ne închidem bine, nu mai contăm în atac. Totuși, ce ghinion! Jevtovici şutează de la 25 de metri şi acelaşi Papp, cel mai periculos jucător de pe teren pentru Steaua aseară, a deviat mingea şi l-a păcălit pe Cojocaru (60). E 2-2 şi urmează 30 de minute de foc!

Final în genunchi

Steaua are o tresărire, dar nici Tade (63) şi nici Breeveld (64) nu reuşesc să-l învingă pe Zivkovici din poziţii bune. Ce bun ar fi fost un gol! Au marcat tot sîrbii! Zivkovici a arătat de ce Partizan cere peste 10 milioane de euro pe el, a dat cu Alcenat de pămînt şi a şutat la colţul lung, fără speranţe pentru Cojocaru (69).

Mirel mizează iar pe ofensivă. Ies Hamroun şi Breeveld şi intră Iancu şi Tudorie. Jucăm cu trei vîrfuri, trebuie să atacăm din nou, de data asta cu un om în minus. Misiune imposibilă! Steaua nici măcar nu s-a mai apropiat periculos de poarta lui Partizan şi a rămas doar cu Europa League, acolo unde trebuie să treacă de play-off pentru a ajunge în grupe.

caseta steaua

Citește și:
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
Superliga
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
Superliga
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (51)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  06 August 2015, 16:30

nu i nimic papp,se mai intampla,ai gresit dar daca varela nu facea rosu ,eu zic ca ne calificam sigur

bakunin
bakunin  •  06 August 2015, 14:57
Postat de nea_vanea.60 pe 06 August 2015, 13:23

spuneam ieri pe-aici ca oricate goluri ar marca fcsb, sarbii vor inscrie macar 1 in plus. nici prin cap nu-mi trece ca aceasta va fi performanta lui papp... oricum, ma bucur ca mi-a iesit pronosticul! era timpul ca becali si fitzosii din lotul stelei sa faca ciocul mic!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  06 August 2015, 13:23

spuneam ieri pe-aici ca oricate goluri ar marca fcsb, sarbii vor inscrie macar 1 in plus. nici prin cap nu-mi trece ca aceasta va fi performanta lui papp... oricum, ma bucur ca mi-a iesit pronosticul! era timpul ca becali si fitzosii din lotul stelei sa faca ciocul mic!

Vezi toate comentariile (51)
Comentează