SPORTURI  »  HANDBAL  »  DANEMARCA - ROMÂNIA 30-31 (DUPĂ PREL.)

VIDEO De azi Messi e Neagu al fotbalului! Meci FA-BU-LOS al Cristinei: "Sînt mîndră de fetele mele! RUŞINE celor care ne-au criticat!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 decembrie 2015 23:44

Cristina Neagu a făcut un meci monumental în sfertul de finală cu Danemarca, 31-30 după prelungiri, fiind desemnată jucătoarea meciului.

Românca a izbutit să înscrie 15 goluri! Adică aproape jumătate din cele marcate de echipa noastră. Neagu putea închide partida încă din timpul regulamentar, însă a ratat o lovitură de 7 metri la ultima fază. În ciuda presiunii, cea mai bună jucătoare a lumii a rezistat și a continuat să evolueze la nivel înalt.

După meci, românca i-a arătat cu degetul pe contestatari, care au la zid jucătoarele echipei naționale a României după înfrîngerile din grupe cu Spania, Norvegia și Rusia.

"În primul rînd, sînt extrem de fericită pentru această victorie. Acel 7 metri ratat ne putea costa semifinala. Am încercat să-mi revin. Ne-am mobilizat şi am cîştigat împotriva tuturor. Şi chiar mă refer la toată lumea. Să le fie ruşine celor care ne-au criticat pentru cele trei înfrîngeri la rînd.

Cînd spunem că jucăm pentru noi ne referim la prieteni, familie şi cei care ne-au sprijinit şi în momentele grele. Am făcut o partidă extraordinară. Nu am cuvinte să spun cît de mîndră sînt de această echipă. Le mulţumesc din suflet oamenilor care au venit să ne susţină aici, dar şi în faţa televizoarelor", a spus Cristina Neagu la DolceSport.

...despre semifinale: "A cîştigat Norvegia în celălalt meci? N-am cîştigat niciodată în ultimii 10-15 ani parcă, nu ştiu. E un moment mare în handbalul românesc. Ne bucurăm în seara asta, ne odihnim mîine şi vedem ce vrea Dumnezeu în semifinale"

Citește și:
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (60)
delphy08
delphy08  •  17 Decembrie 2015, 12:16

SA NE BUCURAM CA AVEM O HANDBALISTA DE TALIE MONDIALA CRISTINA NEAGU=MESSI+ RONALDO

sphinxx
sphinxx  •  17 Decembrie 2015, 12:02

eu astept ziua cand un sportiv de talia Cristinei nu o sa mai rabufneasca in stil mioritic dupa o mare realizare ci o sa stie sa se bucure decent pentru o performanta notabila (deocamdata). Poatefi cu adevarat mare daca trec de Norvegia, pana atunci este doar notabila, si cine nu intelege asta sa ma ierte dar nu are nimic in cap in afara unui patriotism gresit inteles care de cele mai multe ori ne costa. Este normal ca dupa 3 infrangeri grele in grupa sa fie criticate aceste fete, bravo lor ca si-au spalat pacatele si au reusit rezultatele acestea foarte bune.

tomcat777
tomcat777  •  17 Decembrie 2015, 12:00

Cristina Neaga = un dar de la Dumnezeu ! Bravo fetelor si bafta cu Norvegia, sa va vedem in finala !

Vezi toate comentariile (60)
Comentează