INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INVETRIU

EXCLUSIV Un fost jucător al lui Dinamo a ajuns antrenor în China și acuză: "În România n-aș fi putut s-o fac fără pile și fără bani!"

Articol de GSP - Publicat duminica, 17 ianuarie 2016 12:13

Ajuns la 40 de ani, Florin Pîrvu, fost jucător la Dinamo și la Petrolul, se află în China, acolo unde antrenează la Academia de juniori a celor de la Henan Jianye.

Fostul mijlocaș a acordat un interviu în exclusivitate pentru ediția de azi a Gazetei Sporturilor și a vorbit despre motivul pentru care a ales China și acuză sistemul din România.

"În China, voi avea un salariu bun, cam cît are un antrenor de Liga 1, dar, sincer, nu m-am dus pentru bani, ci ca să intru într-un sistem. Vreau să-mi fac un nume în China, în străinătate, în România n-aș fi putut s-o fac fără pile și fără bani!

Nu puteam rata șansa de a merge în China, cred că este o cumpănă a carierei mele. Am posibilitatea să lucrez la Academie și apoi să urc la prima echipă. Aici pot să mă dedic fotbalului, nu să stau să mă documentez despre insolvență sau despre cum să-mi recapăt banii, în instanță, fiindcă un patron nu și-a respectat angajamentul. Nu este corect ca după ce muncești să fii tratat inuman, în cel mai bun caz să ți se arunce 10-20 la sută din salariu", a declarat Pîrvu pentru Gazeta Sporturilor.

Citeteșe interviul integral în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor sau în varianta digitală și află episoade marcante a trăit Pîrvu în Liga a 3-a din România și cum le-a adus jucătorilor o oală de ciorbă, din cauza șefilor.

Alte subiecte exclusiv print de azi:

 » Portretul lui Viorel Cojocaru, profesorul care a girat 13 dintre cărțile scrise în pușcărie de oamenii din fotbal

» Reghe modifică sistemul pentru a-i face loc lui Bawab: unde vrea să-l joace

Citește și:
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Superliga
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Nu doar Olaru va fi amendat! Gigi Becali anunță: „Îi dau maximum din cât vom putea! Debandadă!”
Superliga
Nu doar Olaru va fi amendat! Gigi Becali anunță: „Îi dau maximum din cât vom putea! Debandadă!”
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Superliga
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Ce notă a primit Cristi Chivu, după ce Inter a demolat-o pe Como: „Câștigă pariul! Copleșitor”
Campionate
Ce notă a primit Cristi Chivu, după ce Inter a demolat-o pe Como: „Câștigă pariul! Copleșitor”
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (27)
randoom_._
randoom_._  •  17 Ianuarie 2016, 15:03
Postat de romelo777 pe 17 Ianuarie 2016, 14:53

***,florin parvu nu a fost antrenor la dinamo ca sa putei spune ca la dinamo se pratica asa ceva la momentul actual!

pai a fost jucator. pe mine inca din contra,m-ar bucura daca s-ar face blaturi cu angajarea antrenorilor la dinamop aka rusinea romaniei. dar se fac blaturi cu echipele adverse pentru a ajunge dinamop aka rusinea romaniei in playoff. pai la un calcul simplu,daca ai taia punctele obtinute de dinamop aka rusinea romaniei in ultimele 10 minute,dinamop s-ar bate la retrogradare.

1425838917717550
John Milne  •  17 Ianuarie 2016, 14:31

Asa se intampla cand avem "patroni" ca zugravul salatan de la rin .

randoom_._
randoom_._  •  17 Ianuarie 2016, 14:03

deci asta este dinamopvist si este obisnuit ca totul sa mearga numai pe blaturi si pile. bravo. ha ha ha.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează