INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID - WOLFSBURG, 0-2 ÎN TUR, AZI, 21:45, DOLCE 2, PROTV

Schurrle și nemții din Wolfsburg vor să dea lovitura cu Real: "Suntem motivați 100 de milioane la sută"

Schurrle (stânga) nu cedează nici o clipă în sprintul umăr la umăr cu Casemiro // FOTO Guliver/GettyImages
Schurrle (stânga) nu cedează nici o clipă în sprintul umăr la umăr cu Casemiro // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 12 aprilie 2016 00:00

Schurrle și nemții din Wolfsburg, gata de marea lovitură: "Jucăm pentru viețile noastre".

Când o învingi pe Real cu 2-0 și ești atât de aproape de semifinalele Ligii, nimic nu pare să te mai oprească să atingi cerul. Nemții sunt în delir și, de o săptămână, nu se mai gândesc decât la meciul de azi, care-i poate propulsa în istorie.

"Se apropie furtuna"

"După prima manșă, întreg orașul vorbește doar de noi și de calificare. Bucuria de a evolua la Madrid crește cu fiecare clipă", spune Dieter Hecking, antrenorul lui Wolfsburg. Iar jucătorii sunt și mai aprinși. "Suntem motivați la maximum. Nu sută la sută, ci 100 de milioane la sută. Mâncăm jăratic și jucăm pentru viețile noastre", anunță Andre Schurrle, în timp ce Julian Draxler, 22 de ani, a 200-a partidă oficială azi, avertizează: "Se apropie furtuna de « Santiago Bernabeu»".

"O noapte magică"

Dar madrilenii se pregătesc de marea revanșă. Și primul care dezvăluie planul blanco e Cristiano Ronaldo. "Alergăm, luptăm și păstrăm intensitatea jocului 90 de minute. La sfârșit, va fi o noapte magică, perfectă", afirmă golgeterul lusitan al Realului. Două condiții: "Să ne păstrăm sângele rece și să depășim momentele de suferință".

Ibericii vor repeta împotriva lui Wolfsburg formula câștigătoare de pe Camp Nou, 2-1 cu Barcelona. Carvajal îi va lua locul pe flancul drept al apărării lui Danilo. Și vîrf va fi tot Benzema, refăcut după contuzia puternică de la genunchiul stâng.

" Real Madrid nu se gândește niciodată la eliminare. Vrea întotdeauna să meargă și mai departe, pentru că e clubul cu cele mai multe trofee în Liga Campionilor"
Zinedine Zidane, antrenor Real

"Putem înscrie multe goluri, dar trebuie să fim precauți. Să joci bine nu înseamnă doar să marchezi, ci și să ai echilibru și să te aperi inteligent"
Zinedine Zidane, antrenor Real

REAL MADRID - WOLFSBURG

  • 0-2 în tur
  • AZI, ORA 21:45, TV DOLCE 2, PROTV
  • Stadion: Santiago Bernabeu
  • Arbitru: Viktor Kassai (Ungaria)

REAL MADRID    SISTEM: 4-3-3
ANTRENOR: Zinedine Zidane
Navas - Carvajal, Pepe, Sergio Ramos, Marcelo - Modrici, Casemiro, Kroos - Bale, Benzema, C. Ronaldo
Absenți: Varane (accidentat)

WOLFSBURG    SISTEM: 4-2-3-1
ANTRENOR: Dieter Hecking
Benaglio - Vieirinha, Naldo, Dante, R. Rodriguez - Guilavogui, Luis Gustavo - Henrique, Arnold, Draxler - Schurrle
Absenți: Jung, Caligiuri (accidentați)

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close