SPORTURI  »  TENIS  »  CORESPONDENȚĂ DIN MADRID

Al treilea maraton » Irina Begu s-a calificat ieri în ”sferturi” după încă un meci lung

Articol de , - Publicat joi, 05 mai 2016 00:00

Irina Begu s-a calificat ieri în ”sferturi” după încă un meci lung, 2 ore și 32 de minute cu Christina McHale, 6-7 (6), 6-4, 6-4

Ziua de pauză a refăcut energia Irinei. Sau, mai degrabă, dorința de a juca mereu tot mai bine a acționat ca un anihilant al oboselii adunate după două victorii senzaționale. La Madrid 2016, românca le-a învins pe Eugenie Bouchard și pe Garbine Muguruza, de fiecare dată în urma unor desfășurări de dramă, suspans și tenis înflăcărat. Întâi au fost 2 ore și 32 de minute, apoi 2 ore și 42 de minute.

Condiții diferite, frig, seară, Terenul 3, apoi mai cald, Terenul Central, și mai târziu, iar ieri de la prima oră, cea a prânzului, pe una dintre arenele exterioare, 4, sub un soare care a încălzit zgura fără bariere. Și alte 2 ore și 36 de minute de efort susținut, pe alocuri brutal, pe alocuri disperat, pe alocuri conținut.

Început lent

După două adversare de un anume calibru, Bouchard, fostă Top 10, Muguruza, actual număr 4 mondial, a venit o înfruntare în aparență mai la îndemână. Cu Christina McHale, poziția a 59-a WTA, în fața căreia pierduse pe hard, acum 8 ani, la San Diego. De data aceasta însă, a fost altceva. Begu știa ce trebuie să facă: să n-o lase pe americancă să-și etaleze jocul, să intre în ritmul convenabil. N-a putut din prima. "Am început un pic mai lent, am pierdut foarte mult teren și ea a controlat jocul", spunea Irina la final. "Chiar și în situația aceasta, am avut minge de set". Așa a fost, în tie-break, dar actul i-a revenit americancei, 7-6 (4).

A tras de ea

Tot McHale a apăsat pe pedală în continuare, dar nu pentru mult timp. "Am fost un pic dezamăgită la începutul setului doi, când s-a făcut 2-0 pentru ea, și m-am gândit că trebuie să dau drumul la joc, să conduc eu, să n-o las pe ea să-și facă tactica. Și mi-a ieșit și de data aceasta", a dezvoltat românca după meci. I-a ieșit, însă a trebuit să tragă de ea în câteva game-uri, încurajându-se sonor. Și așa a mai terminat un maraton, trecând prima linia de sosire.

7 ore și 50 de minutea stat pe teren Irina Begu în cele trei meciuri disputate anul acesta la Madrid

Citește și:
Tavi Popescu a plecat azi spre Grecia: „Ce restart să-mi dau? Mi-am dat deja. Normal că am vrut să plec”
Superliga
Tavi Popescu a plecat azi spre Grecia: „Ce restart să-mi dau? Mi-am dat deja. Normal că am vrut să plec”
Becali i-a schimbat clauza de reziliere, când l-a văzut la Palat: „Bagă, mă, 25 de milioane!”
Superliga
Becali i-a schimbat clauza de reziliere, când l-a văzut la Palat: „Bagă, mă, 25 de milioane!”
„Du-te dracului!” » Aryna Sabalenka, două izbucniri nervoase după finala US Open: „Dacă aș fi ținut în mine...”
Tenis
„Du-te dracului!” » Aryna Sabalenka, două izbucniri nervoase după finala US Open: „Dacă aș fi ținut în mine...”
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Stiri extrasport
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează