FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Vine ziua decisivă pentru Dinamo » Când află "câinii" dacă pot juca în cupele europene anul acesta

FOTO: Octavian Cocoloș, fcdinamo.ro
FOTO: Octavian Cocoloș, fcdinamo.ro

Articol de GSP - Publicat luni, 23 mai 2016 14:52

Dinamo speră ca în sezonul următor să joace în cupele europene, chiar dacă la dată limită, 31 mai 2015, clubul nu ieșise oficial din insolvență.

Comisia de Licențiere a FRF a decis să nu acorde drept de joc formației, dar clubul din Ștefan cel Mare a făcut recurs la TAS.

Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, a vorbit despre situația clubului și spune că TAS va da decizia pe 31 mai.

"Noi am făcut toate demersurile la TAS. Pe 31 mai vom primi răspunsul. Acum sunt anumite proceduri și câteva termene. Vom afla la finalul lunii dacă primim drept de joc", a spus Negoiță la conferința de prezentare a lui Ioan Andone.

SITUAȚIA LUI DINAMO

Dinamo a terminat sezonul pe locul patru în Liga 1, loc care duce în preliminariile Europa League.

Singura problemă a lui Dinamo este faptul că echipa nu a ieșit din insolvență înainte de 31 mai 2015, data limită acceptată de UEFA, deși plătise toate datoriile. Clubul din Ștefan cel Mare a reușit să iasă din insolvență la 24 septembrie 2015, din cauză că ANAF a făcut recurs, iar Tribunalul a judecat cazul prea târziu.

Citește și:
Gică Hagi: „Craiova o să aibă cei mai mulți jucători la lot” » Iată cele 7 nume!
Nationala
Gică Hagi: „Craiova o să aibă cei mai mulți jucători la lot” » Iată cele 7 nume!
A fost căsătorită cu Ioan Timofte, s-a iubit cu Adrian Cristea, acum face afaceri în SUA: „Vorbim despre miliardari din toate colțurile lumii”
Stiri extrasport
A fost căsătorită cu Ioan Timofte, s-a iubit cu Adrian Cristea, acum face afaceri în SUA: „Vorbim despre miliardari din toate colțurile lumii”
„Ne-a costat 650.000 de euro” » Achiziție de TOP pentru FCSB
Superliga
„Ne-a costat 650.000 de euro” » Achiziție de TOP pentru FCSB
Nu crede în Marius Baciu ca antrenor: „E prietenul meu, dar e proiect eșuat pentru FCSB!”
Superliga
Nu crede în Marius Baciu ca antrenor: „E prietenul meu, dar e proiect eșuat pentru FCSB!”
ULTIMA ORĂ Dacia renunță la investiții de extindere a fabricii din Mioveni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Dacia renunță la investiții de extindere a fabricii din Mioveni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (22)
zecs93
zecs93  •  23 Mai 2016, 23:40

Avem sanse mici sa jucam sezonu asta in cupele europene, dar sper sa intoarcem decizia, speranta moare ultima

sibelius
sibelius  •  23 Mai 2016, 21:31
Postat de dinamo_fcd_in_adn pe 23 Mai 2016, 20:47

LASA CA AVETI VOI INFRACTORI CU ACTE IN REGULA VEDETIVA DE *** VOASTRE .............. CA VA PACALESTE JIJI CU fcsb-ul ASTA CA NICI VOI NU MAI STITI CU CINE TINETI ................ CAT DESPRE SIGLA PARCA AVETI UN CERC CU UN PLUS NU LA CE TANJESTI TU SI CEI CA TINE .......

Ianul si Borcea nu erau tot cu acte-n regula?

danut1971
danut1971  •  23 Mai 2016, 21:10
Postat de bakunin pe 23 Mai 2016, 20:18

***

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează