INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  RAPID

Un fost dinamovist critică situația în care a ajuns Rapidul și nu e de acord cu regula Under 21 în Liga 1: "Nu e normal"

Articol de GSP - Publicat marti, 26 iulie 2016 21:40

Gabi Torje a criticat situația dezastruoasă în care a ajuns Rapidul și îi felicită pe jucători pentru că au rezistat, deși n-au mai fost plătiți de aproape un an.

"Nu e normal ce s-a întâmplat la Rapid. O echipă să promoveze în Liga 1 și să rămână apoi cu așa datorii. Eu am vorbit și cu Dan Alexa. Am fost colegi, m-am întâlnit cu el la Timișoara. Nu au primit salariul de aproape un an de zile, e foarte greu. Pentru asta merită felicitați jucătorii, că au reușit să promoveze în asemenea condiții" a declarat Gabi Torje.

Mijlocașul de 26 de ani nu e de acord nici cu regula FRF care impune cluburilor din Liga 1 să folosească un jucător de sub 21 de ani în primul 11 în meciurile oficiale din campionat.

"Eu am avut șansa să prind un antrenor care mereu a promovat jucători tineri și i-am mulțumit de fiecare dată domnului Hagi pentru asta. E important pentru noi să joace jucători tineri, însă nu cred că ar trebui să fie obligatoriu acest lucru. Ar trebui ca inițiativa să vină din partea cluburilor", a adăugat Torje.

Citește și:
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a auzit ce a declarat antrenorul lui Dinamo și l-a făcut pachet: „Băi, nea Campose, frână!” » Nicolescu era în studio și i-a răspuns: „Promit!”
Superliga
Șumudică a auzit ce a declarat antrenorul lui Dinamo și l-a făcut pachet: „Băi, nea Campose, frână!” » Nicolescu era în studio și i-a răspuns: „Promit!”
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (2)
turbozero
turbozero  •  26 Iulie 2016, 22:59
Postat de agentul0007 pe 26 Iulie 2016, 22:53

Cred ca era mai bine sa fie obligatoriu titular iar dupa aceea fiecare sa facă cum vrea in functie de cum decurge meciul dar poate fi scos decât dupa un anumit timp sau sa joace minim 20 , 30 minute pe meci .

nu e bine nici asa ca irosesti schimbarile aiurea iar daca mai trebuie sa faci fortat schimbari si pt accidentari poti lejer pierde un meci

agentul0007
agentul0007  •  26 Iulie 2016, 22:53

Cred ca era mai bine sa fie obligatoriu titular iar dupa aceea fiecare sa facă cum vrea in functie de cum decurge meciul dar poate fi scos decât dupa un anumit timp sau sa joace minim 20 , 30 minute pe meci .

Vezi toate comentariile (2)
Comentează