FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFERURI

"Pandurii" i-au prezentat pe Sânmărtean, Ţucudean şi Valentin Alexandru » Răspunsul lui Sânmărtean pentru Mihai Stoica

Foto: panduriics.ro
Foto: panduriics.ro

Articol de GSP - Publicat joi, 28 iulie 2016 17:40

Formaţia Pandurii Târgu-Jiu şi-a prezentat ultimele transferuri, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat cei trei jucători alături de preşedintele Narcis Răducan, în direct la Dolce.

Preşedintele gorjenilor a anunţat că Pandurii a ajuns la un acord verbal cu mijlocaşul în vârstă de 21 de ani al echipei UTA Arad, Cătălin Hristei. 

Transferurile lui Lucian Sânmărtean, Valentin Alexandru şi George Ţucudean au fost finalizate de Pandurii în ultimele două zile, iar cei doi au vorbit despre decizia de a veni la echipa antrenată de Petre Grigoraş. Pe lângă asta, mijlocaşul de 36 de ani a comentat şi afirmaţiile lui Mihai Stoica, după ce directorul sportiv al Stelei a declarat că Sânmărtean este "o ciorbă reîncălzită".

 Sânmărtean: "Mi-am făcut datoria pentru Steaua, am făcut parte dintr-un grup foarte bun şi am luat trei trofee, nu mă gândesc prea mult la ce a declarat. Sunt păreri personale pe care nu le comentez şi care nu mă afectează, nu m-a deranjat că MM a spus că sunt o ciorbă reîncălzită.

A existat şi un alt interes din partea altor echipe din Liga 1, am vrut să mă alătur unui grup unde nu am foarte multă presiune, partea financiară nu prea a contat. După părerea multora sunt bătrân, dar eu simt că pot să joc în continuare fotbal. În Arabia am avut şi foarte multă presiune."

Ţucudean: "Trebuia să vin la Pandurii în iarnă, am făcut o greşeală şi am mers în altă parte, deşi trebuia să vin aici. Am refuzat câteva oferte din afară, mi-am dorit să fiu cât mai aproape de familia mea."

Valentin Alexandru: "Am prins un sezon foarte bun la Călăraşi. Perioada în care m-am antrenat cu Rapid mi-a fost de ajutor, dar a fost o situaţie neplăcută ce s-a întâmplat cu echipa. Vreau să mă pregătesc, sunt puţin în urmă cu pregătirea. Îmi voi aştepta şansa."

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă
Superliga
Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă
Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”
Superliga
Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (15)
muzicantu
muzicantu  •  29 Iulie 2016, 14:55

Sa nu planga Tucudean ca il ia Rednic in Belgia din nou!!

673474022797724
Simi Bidilean  •  29 Iulie 2016, 03:39
Postat de bvd_magheru pe 29 Iulie 2016, 00:16

Culmea ar fi ca la anul Pandurii sa mai cada din nou cu Maccabi in preliminarii nu de alta dar Sanmartean o sa se apropie de onorabila virsta de 38 de ani asta daca nu se aot accidenteaza si paraseste fotbalul de buna voie si nesilit de nimeni .

DACA NU AJUNGEA LA STEAUA ,NU AVEA NICI UN MECI IN NATIONALA . MACAR SA AIBA UN PIC DE RESPECT .

bvd_magheru
bvd_magheru  •  29 Iulie 2016, 00:16

Culmea ar fi ca la anul Pandurii sa mai cada din nou cu Maccabi in preliminarii nu de alta dar Sanmartean o sa se apropie de onorabila virsta de 38 de ani asta daca nu se aot accidenteaza si paraseste fotbalul de buna voie si nesilit de nimeni .

Vezi toate comentariile (15)
Comentează
Close