SPORTURI  »  TENIS  »  WTA WUHAN

Simona Halep încă se resimte după ultima accidentare: "Am fost amețită, simt și acum durere"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 septembrie 2016 17:39

Simona Halep a vorbit după calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Wuhan despre accidentarea suferită marți, în partida de dublu din primul tur al aceleași competiții.

Jucătoarea noastră a făcut pereche cu Jelena Ostapenko și a primit o minge în urechea stângă, fiind nevoită să abandoneze.

"A fost un schimb lung de mingi. Eu şi Mattek-Sands eram la fileu. Ostapenko a vrut să lovească mingea cu reverul sau cu dreapta, nu sunt sigură. Eram cu privirea înainte. M-a lovit chiar aici (n.r. în partea stânga a capului). M-a lovit cu mingea care avea cam 150 de kilometri pe ora. Am fost ameţită la început, dar apoi mi-am revenit.

Simt durere şi acum în toată zona, dar e ok. Am fost la mai mulţi medici, chiar şi azi-dimineaţă. Dar am dormit bine azi-noapte şi asta m-a ajutat", a povestit Halep, citată de News.ro.

Chiar și așa, Simona a reușit calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Wuhan în proba de simplu după ce a învins-o pe Iaroslava Șvedova (Kazahstan - 41 WTA), scor 6-3, 6-3. Jucătoarea noastră va juca mai departe cu Madison Keys (9 WTA).

Citește și: Viitoarea adversară de la Wuhan a Simonei a vorbit despre meciul cu jucătoarea noastră

Citește și:
Party în Gruia: CFR o bate pe U Cluj și reface calculele la titlu » Bergodi a pierdut și derby-ul, și doi oameni-cheie!
Superliga
Party în Gruia: CFR o bate pe U Cluj și reface calculele la titlu » Bergodi a pierdut și derby-ul, și doi oameni-cheie!
Sorana s-a antrenat pe „Bernabeu”, iar colega din circuit nu s-a putut abține: „Ai corpul ideal”
Tenis
Sorana s-a antrenat pe „Bernabeu”, iar colega din circuit nu s-a putut abține: „Ai corpul ideal”
Finala Cupei Greciei: prelungiri în PAOK - OFI Creta
Campionate
Finala Cupei Greciei: prelungiri în PAOK - OFI Creta
Se cunosc primele echipe calificate în Final 4-ul Ligii Campionilor la handbal feminin!
Handbal
Se cunosc primele echipe calificate în Final 4-ul Ligii Campionilor la handbal feminin!
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (1)
merace
merace  •  28 Septembrie 2016, 17:49

acum, ca Simona si-a atins un obiectiv, calificarea pentru Singapore, fiind a 3-a calificata certa dupa Kerber si Serena, nu m-as mira sa lupte mai relaxat cu Madison Keys, macar ca sa se pastreze pentru Beijing, un turneu cu premii mult mai mari in bani si puncte mai multe. Sau poate se va concentra sa castige Wuhan-ul, acum ca iesit si Kerber si in semifinala s-ar putea intalni doar cu Kvitova sau Konta. Daca Simona castiga turneul de la Wuhan, sigur urca pe locul 4 mondial, din nou. Oricum va fi sa fie, Hai Romania!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează