SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Deziluzie, câte greşeli! Campioana Europei a înregistrat aseară o înfrângere dureroasă în faţa unei echipe pe care o bătuse de două ori sezonul trecut

Articol de , - Publicat duminica, 23 octombrie 2016 00:00

Pe cât de bine începuse această campanie în Liga Campionilor, cu victoria în faţa celor de la Rostov-Don, pe atât de dezamăgitor au evoluat aseară jucătoarele de la CSM, 21-24 cu Midtjylland.

În deplasare, meci jucat la Ikast contra lui FC Midtjylland, cu o primă repriză în medie şi o a doua în care nivelul de joc a scăzut dramatic. Parcă puţin din ceea ce a fost bun în debutul de săptămâna trecută s-a mai regăsit ieri. Sau poate trebuia să vină şi un asemenea meci pentru a o lua de la capăt cu altă ambiţie, dar şi cu anxietatea pozitivă pe care o aduc provocările.

Contrastul între cele două jumătăţi de meci a fost vizibil în mai multe puncte. Întâi, poarta a mers foarte bine, Paula Ungureanu scoţând 8 mingi şi dând încredere unei defensive care funcţionase excelent contra celor de la Rostov-Don. De asemenea, intrarea lui Niombla pe inter dreapta, în locul lui Ayglon, a schimbat mult în bine tot jocul, dându-i altă dinamică. Martín, pe extrema dreaptă, a adus şi ea un plus. Când s-a tras linie, după 30 de minute, CSM avea avantajul fragil al unui gol, 10-9.

Prăbuşirea din partea a doua

În partea a doua, un văl gros şi cenuşiu a coborât parcă peste echipa română, umbrind orizontul de joc. Paula şi-a pierdut inspiraţia, reuşind doar două intervenţii, în timp ce înlocuitoarea ei, Grubisici, n-a făcut nici una. De cealaltă parte, Englert a strălucit cu 17 mingi parate. Mehmedovici, una dintre achiziţiile preţioase ale acestui sezon, n-a mai repetat jocul bun din prima etapă, iar pe partea ei s-au înscris cele mai multe goluri, prin Jensen. Iar, de la 15-15 încolo, greşelile au început să curgă nebuneşte, ca dintr-o pungă spartă.

Nimic n-a mai salvat-o pe CSM de la înfrângere, la final danezele îmbrăţişându-se pentru o victorie la care visaseră intens.

FC MIDTJYLLAND 24 (9)

Jörgensen 5, Jensen 5, Kristiansen 4, Buceschi 3, Pedersen 2, Augustensen 2, Jacobsen 1, Woller 1, Burgaard 1

CSM BUCUREŞTI 21 (10)

Martín 5, Niombla 4, Gulldén 4, Torstensson 3, Lobaci 2, Bazaliu 1, Manea 1, Mehmedovici 1

Clasament Grupa C

1. Györi Audi ETO 2 2 0 0 59-46 4p
2. CSM București 2 1 0 1 45-45 2p
3. FC Midtjylland 2 1 0 1 43-52 2p
4. Rostov Don 2 0 0 2 48-68 0p

Rezultate ieri: Rostov-Don- Györi Audi ETO 27-28, etapa următoare: CSM Bucureşti- Györi Audi ETO (28 octombrie), Rostov-Don-FC Midtylland (29 octombrie)

Citește și:
Universitatea Craiova - Ararat Armenia » Egalează Bancu! L-a surprins pe portarul armenilor
Europa League
Universitatea Craiova - Ararat Armenia » Egalează Bancu! L-a surprins pe portarul armenilor
Iată toate echipele calificate în grupele Cupei României Betano! Dramă în prelungiri în Ghencea
Cupa Romaniei
Iată toate echipele calificate în grupele Cupei României Betano! Dramă în prelungiri în Ghencea
Transferuri de noaptea minții la CFR Cluj » Incredibil cine ajunge în insolvență în Gruia! Rămâne Șumudică?
Superliga
Transferuri de noaptea minții la CFR Cluj » Incredibil cine ajunge în insolvență în Gruia! Rămâne Șumudică?
Portarul devenit celebru în timpul Campionatului Mondial se iubește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni
Stiri extrasport
Portarul devenit celebru în timpul Campionatului Mondial se iubește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (6)
10153755897004409
Ilascu Mircea  •  25 Octombrie 2016, 04:19

Când nu poți sa păstrezi in lot pe Paula Rodrighez o jucătoare de mare valoare ,când o tii pe banca pe Oana Manea , când nu dai încredere lui Bazaliu , nu sa o introduci câteva minute , fortand-o sa arunce nepregătit nu poți aștepta sa invingi . Acesta înfrângere ne va costa calificarea pt. ca celelalte adversare vor câștiga la pas . Ne pregătim pt. la anul . Ai bani si aduci jucătoare de mana a doua ne va costa .

317827231930285
Alfonso Senior  •  23 Octombrie 2016, 20:10

daca continu si joaca asa ca aseara pierd si campionatul.

tihi
tihi  •  23 Octombrie 2016, 20:08

Midtjylland echipa mai buna ca CSM!Nu inseamna nimic ce au facut anul trecut.Adevarul este ca CSM a castigat cupa campionilor cu noroc,cea ce nu se va mai intampla in urmatorii zece ani. Urmeaza doua meciuri cu cea mai buna echipa a lumii,echipa din Győr,asa ca sanse mici,mici de tot de calificare in final four!!!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează