INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Mourinho, nemulţumit: "Viața la Manchester e un dezastru!"

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de Adrian Roman - Publicat miercuri, 26 octombrie 2016 16:57

Jose Mourinho, antrenorul celor de la Manchester United, a fost instalat pe banca tehnică a "diavolilor roşii" în luna iulie a acestui an după plecarea lui Louis van Gaal, însă portughezul a întâmpinat probleme în ceea ce priveşte traiul în oraşul Manchester.

Mourinho, în vârstă de 53 de ani, nu a reuşit să se adapteze la noul oraş şi locuieşte alături de soţia sa, Tami, şi de cei doi copii ai săi în hotelul Lowry din centrul oraşului Manchester, însă familia doreşte să se întoarcă la vechea reşedinţă din Londra.

Chiar dacă portughezul va opta în cele din urmă pentru a cumpăra o casă în Manchester, este puţin probabil ca soţia şi copii săi să rămână alături de el. Fiica sa, Matilde, este în prezent la o universitate din Londra, iar fiul său, Jose Jr., a semnat un contract de bursă valabil două sezoane cu Fulham FC.

"Realitatea este că fiica mea va împlini 20 de ani săptămâna viitoare, iar Jose va avea 17 ani în câteva luni. Sunt foarte stabili. Au Universitatea în Londra, fotbalul în Londra, prietenii.

Dar, poate, dacă voi reuşi să achiziţionez un mic apartament în Manchester, nu acele case gigantice despre care presa a speculat în ultima vreme. Dar nu ştiu să gătesc.

Pentru mine, este un dezastru faptul că uneori vreau să ies la o plimbare puţin şi pur şi simplu nu pot. Vreau doar să traversez podul şi să merg la restaurant. Nu pot, fotografii sunt pe urmele mele, deci este foarte rău", a declarat Mourinho pentru Sky Sports.
http://www.skysports.com/football/news/11667/10631944/jose-mourinho-my-family-cant-chase-me-like-they-did-before

Citește și:
Mihai Stoica se afla în studio când a primit mesajul de la Octavian Popescu: „Să vă citesc ce m-a întrebat acum 3 minute”
Superliga
Mihai Stoica se afla în studio când a primit mesajul de la Octavian Popescu: „Să vă citesc ce m-a întrebat acum 3 minute”
Cutremur! Și-a dat demisia imediat după debutul în Liga Campionilor, chiar dacă echipa lui nu a pierdut
Campionate
Cutremur! Și-a dat demisia imediat după debutul în Liga Campionilor, chiar dacă echipa lui nu a pierdut
Andrei Nicolescu a dezvăluit cât a primit Dinamo pentru transferul lui Karamoko
Superliga
Andrei Nicolescu a dezvăluit cât a primit Dinamo pentru transferul lui Karamoko
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (2)
gtwhite
gtwhite  •  27 Octombrie 2016, 09:58

Cum este posibil ca toata presa britanica sa scrie ca Jose Mourinho locuieste singur intr-un hotel din Manchester si NUMAI GAZETA SPORTURILOR sa spuna ca el sta cu familia ??!!! NU, familia sa sta la Londra! Iata un fragment din The Guardian: The United manager, who watched on as his side were hammered 4-0 at Chelsea on Sunday, is living in the top-floor suite of Manchester’s Lowry Hotel with his family still in London. Voi ati vericat traducerea autorului articolului??? Iata sursa: https://www.theguardian.com/football/2016/oct/25/jose-mourinho-manchester-united-manager-disaster-hotel

gannicus2014
gannicus2014  •  26 Octombrie 2016, 17:27

nea Jose , cota si salariul sunt in discordanta cu rezultatele , mai usor cu nasul pe sus , ca regele e gol

Vezi toate comentariile (2)
Comentează