FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV » Florin Costea se destăinuie într-un dialog emoționant: "Gheata de golgeter o port mereu cu mine. Accidentările mi-au ucis visele. Dar nu și pe mine”

Foto: Cristi Preda
Foto: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat marti, 15 noiembrie 2016 00:00

Florin Costea crede că accidentările i-au ucis visul de a ajunge un jucător cu adevărat mare și spune că cea mai frumoasă amintire din carieră rămâne titlul de golgeter al Ligii 1 din 2009.

Are 31 de ani. Și, probabil, cam tot atâtea accidentări. Talentul a mers mână-n mână cu ghinionul. A jucat la echipe mari în România, a prins perioada unor contracte avantajoase, la Craiova avea 350.000 de euro pe an, la Steaua 240.000 de euro, numai că a și ratat niște transferuri ce l-ar fi putut ridica mult în carieră.

- Florin, nu e prea puțin Râmnicu Vâlcea, mijlocul clasamentului în liga secundă, pentru tine?
- Am venit să joc fotbal și poate din 2017 să mai prind un contract afară. Am început destul de prost sezonul, aveam așteptări mai mari fiindcă echipa avea obiectiv locurile 1-6. Dar sperăm să ne revenim. Eu am venit până în iarnă să ajut formația orașului și să mă ajut pe mine. Oricum, e diferență mare între ce e în Liga 1 și a doua, nici nu puteți realiza, asta din cauza finanțelor.

- Crezi că mai prinzi un transfer în străinătate?
- Da, de ce nu? Și-n vară am fost în discuție cu echipa din Emirate unde a jucat Mihai, fratele meu, dar și cu o alta din aceeași zonă. Doar că nu mai jucasem după accidentare, mult timp, și a contat acest aspect.

- Nu crezi că ai fi meritat mai multe selecții la "națională"?
- Accidentările alea păcătoase mi-au ucis multe vise. Și cred că dacă plecam în străinătate, atunci aș fi avut mai multe.

- Care este cea mai de preț amintire a ta?
- Gheata de golgeter al României, din 2009. O port mereu cu mine. O iau indiferent de locurile unde mă duce fotbalul. Și mi-am păstrat toate tricourile de la echipa națională. Sunt cele mai de preț pentru mine.

- Cum crezi că vei rămâne în memoria microbiștilor din România?
- Întreabă-mă peste 4-5 ani și-ți spun!

Interviu complet poate fi citit în ediția tipărită de azi și pe platforma digitală!

Alte subiecte exclusiv print:

Citește și:
Verdict la Disciplină: un meci fără spectatori, după Rapid - Dinamo! » Lovitură grea în lupta la titlu
Superliga
Verdict la Disciplină: un meci fără spectatori, după Rapid - Dinamo! » Lovitură grea în lupta la titlu
A semnat cu Dinamo până în 2028: „Nu e păcăleală de 1 aprilie”
Superliga
A semnat cu Dinamo până în 2028: „Nu e păcăleală de 1 aprilie”
Când vrea FRF să-l anunțe oficial pe Gică Hagi » Negocieri crunte în culise: „Stoichiță, OUT!”
Nationala
Când vrea FRF să-l anunțe oficial pe Gică Hagi » Negocieri crunte în culise: „Stoichiță, OUT!”
Triplul campion al Superligii, despre calificarea țării lui la Mondiale: „O săptămână se petrece! Veți vedea o surpriză”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Triplul campion al Superligii, despre calificarea țării lui la Mondiale: „O săptămână se petrece! Veți vedea o surpriză”
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (10)
1164664533553489
Sorin Sorin  •  15 Noiembrie 2016, 09:01

Mititelu a fost cel care ti-a stopat cariera nu accidentarile, daca te lasa sa pleci in strainatate parca la Ayax, dar el vroia mai multi bani, era vb daca nu ma insel de 3 mil e dar el vroia mai mult, acolo aveai alta pregatire, alta conceptie de joc, alta societate, aceea era sansa ta de a avansa profesional.

1213785285311900
Adrian Ionica  •  15 Noiembrie 2016, 08:32

Du te n Turcia poate joci in Suleyman..

eugen76_pan
eugen76_pan  •  15 Noiembrie 2016, 07:36

o gloaba..,

Vezi toate comentariile (10)
Comentează