GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  CEA MAI VECHE ANCHETĂ DIN ROMÂNIA

Bătaie pe trofeul din '78

Articol de GSP - Publicat duminica, 23 decembrie 2007 00:00

Portarul Narcis Coman a fost desemnat cel mai bun jucător al anului 1978, dar Rică Răducanu crede că merita şi el distincţia

Ancheta Gazetei Sporturilor din urmă cu 29 de ani l-a avut cîştigător pe Narcis Coman, atunci portar la CS Tîrgovişte. După aproape trei decenii, concurentul său pe post la echipa naţională, Rică Răducanu, contestă voalat premiul cucerit de Coman. "Nu ştiu ce s-a întîmplat, că eu apăram şi la «naţională», şi la club, iar Narcis a luat premiul. Erau şi alte vremuri, cu mari influenţe, şi chiar mi-a părut rău că nu m-am numărat printre cîştigători", a spus fostul goalkeeper al Rapidului.

"Regret enorm că trebuie să-i răspund lui Rică. Nu ştiu de ce unii nu îşi văd de treaba lor după atîta timp. Răducanu să nu uite că de cîte ori eram eu convocat la prima reprezentativă, el era rezervă. În timp ce eu am promovat cu două echipe, el a retrogradat cu Rapid. Trofeul l-am cîştigat pe merit. Am fost primul portar din istoria acestei anchete care a reuşit lucrul acesta şi chiar m-am enervat cînd am văzut ce a declarat Rică", i-a replicat Coman.

"Eu nu stăteam toată ziua pe la Federaţie şi nu mă rugam de ziarişti să îmi dea premiul"
Narcis Coman

El a avut pile
Rică Răducanu a insinuat că Narcis Coman a avut unele influenţe în lumea fotbalului şi datorită acestor relaţii a fost desemnat jucătorul anului în anul 1978. Coman nu i-a rămas dator lui Rică şi a tunat la adresa acestuia: "El vorbeşte de pile? Păi, cînd l-au schimbat pe Valentin Stănescu de la echipa naţională, nici pe el nu l-am mai văzut. El toată ziua stătea pe la Federaţie, fie că îl chemau, fie că nu".

Citește și:
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Superliga
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează