INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Ibrahimovici își pune la colț colegii după un nou semieșec în Premier League: "Sunt un leu între pisicuțe"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat miercuri, 05 aprilie 2017 11:14

Zlatan Ibrahimovici i-a salvat lui United un punct aseară, în meciul cu Everton, încheiat 1-1, dar e dezamăgit de coechipierii săi.

O reuşită i-a fost anulată eronat, pe motiv de ofsaid, dar în cele din urmă, Zlatan Ibrahimovici a reuşit să evite eşecul lui Man. United în faţa lui Everton (1-1). Un gol din penalty, în prelungiri, care însă nu i-a putut alunga gigantului suedez amărăciunea.

"Când eşti parte dintr-o echipă vrei să simţi că faci ceva pentru echipă. În seara asta n-am fost în stare să fac mare lucru. Am multe responsabilităţi şi simt o mare presiune asupra mea.

Trebuie să fi greşit undeva, pentru că n-am reuşit să câştig. Ăsta sunt eu. Un leu!".

Întrebat dacă mai sunt şi alţi lei în formaţia lui United, Zlatan a dat frâu liber frustrării.

"Clasamentul nu minte. Echipa se află unde se află pentru că e cum e. Nici nu-mi mai amintesc când am fost ultima oară pe doi.

Cred că eram la Milan. Nu-mi place ce urmează după locul întâi. E un eşec", a încheiat atacantul de 35 de ani.

12 remize are United în campionat, dintre care 9 pe teren propriu

"Mi-am dezorientat jucătorii cu criticile din ultima vreme. Se vede că le lipseşte încrederea de sine" Jose Mourinho, manager Manchester United

Citește și:
Gigi Becali a dezvăluit cum îl controlează pe Tavi Popescu: „A acceptat, nu putem să-l obligăm dacă nu vrea”
Superliga
Gigi Becali a dezvăluit cum îl controlează pe Tavi Popescu: „A acceptat, nu putem să-l obligăm dacă nu vrea”
Dennis Politic, scos la vânzare! Cât cere Becali: își asumă o pierdere uriașă
Superliga
Dennis Politic, scos la vânzare! Cât cere Becali: își asumă o pierdere uriașă
Gigi Becali a luat decizia finală în privința lui Ștefan Târnovanu: „De asta nu l-am scos din poartă”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia finală în privința lui Ștefan Târnovanu: „De asta nu l-am scos din poartă”
Here we go: Yan Diomande a ales între PSG și Real Madrid! Semnează pentru 120 de milioane
Campionate
Here we go: Yan Diomande a ales între PSG și Real Madrid! Semnează pentru 120 de milioane
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Profit.ro
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo

Celebrul luptător face dezvăluiri tulburătoare: „Mi-am făcut de râs familia! Nu vreau să ajung ca tatăl meu, băutura i-a distrus viața”


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  05 Aprilie 2017, 12:49

Zlatan - un *** la gura. Ba e in stratosfera, ba te face albie de porci... spinosi.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează