GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  MODELING

FOTO Fata unuia dintre cei mai mari atacanți din istoria lui FC Brașov, la debutul în modeling

Foto: Georgiana Dinu +4   FOTO
Foto: Georgiana Dinu

Articol de - Publicat miercuri, 26 aprilie 2017 11:20

Marian Ivan a fost unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria lui FC Braşov, vârful carierei sale consumându-se în 1994, când a făcut parte din lotul condus de Anghel Iordănescu, la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii.

Fiul său, Cosmin, i-a urmat dragostea pentru fotbal, însă fiica tocmai a făcut primii paşi în modeling. La doar 15 ani, Ana Maria a debutat ca manechin în cadrul celui mai important festival de modă din România, „Bucureşti Fashion Week”, unde, firesc, tatăl i-a fost alături, susţinând-o din public, aşa cum a făcut şi fostul campion la box, Mihai Leu.

„Am avut emoţii mari, mai mari ca la orice meci din întreaga mea carieră. O susţinem pe Ana Maria, este pasiunea ei şi dacă a ales acest drum, sperăm să îl urmeze cu succes. I-am lăsat-o cu multă încredere «în mâini» Adelei Diaconu, un om cu mare experienţă în acest domeniu. Sperăm că va face carieră în modă, avem încredere mare în ea”, a spus fostul fotbalist, în prezent observator în Liga 1.

Micuţa Ana Maria Ivan va face parte din următoarea colecţie a Adelei Diaconu, care de asemenea îi prevede un viitor frumos în modeling.

Citește și:
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Șumudică a auzit ce a declarat antrenorul lui Dinamo și l-a făcut pachet: „Băi, nea Campose, frână!” » Nicolescu era în studio și i-a răspuns: „Promit!”
Superliga
Șumudică a auzit ce a declarat antrenorul lui Dinamo și l-a făcut pachet: „Băi, nea Campose, frână!” » Nicolescu era în studio și i-a răspuns: „Promit!”
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează