INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Pochettino îl vrea pe Sigurdsson înapoi la Tottenham » Ce fotbalist mai avea tehnicianul argentinian pe listă și de ce nu se face transferul

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Cristian Toma - Publicat sambata, 20 mai 2017 21:44

Mijlocașul lui Swansea, Gylfi Sigurdsson ar putea reveni în această vară la Tottenham Hotspur, fiind dorit de antrenorul Mauricio Pochettino.

Sigurdsson a venit în iulie 2014 la Swansea chiar de la Spurs pentru 10,1 milioane de euro. Atunci, Pochettino, abia venit, nu a avut niciun cuvânt de spus în privința plecării islandezului.

De altfel, tehnicianul argentinian a spus în luna decembrie a anului trecut că plecarea lui Sigurdsson a fost o greșeală, alimentând zvonurile privind o posibilă revenire a sa la Spurs.

39 de partidea disputat în acest sezon Sigurdsson în toate competițiile, reușind 10 goluri și 13 assist-uri

"Cred că era un jucător perfect pentru noi. Dar, în acel moment, atât clubul, cât și el au luat decizia de a pleca la Swansea. De fiecare dată când l-am întâlnit, și-a arătat calitățile, nu numai ca jucător, ci și ca om", declara Pochettino în decembrie.

Cu toate acestea, Sigurdsson, care mai are contract cu Swansea până în iulie 2020, nu a fost prima opțiune de transfer al lui Pochettino. Argentinianul și l-ar fi dorit pe Ross Barkley de la Everton, însă este conștient că formația antrenată de Ronald Koeman vrea cel puțin 50 de milioane de lire sterline pe el.

38 de meciuria evoluat Barkley în acest sezon în toate competițiile, reușind 6 goluri și 9 pase de gol

Crescut la Everton de la 11 ani, Barkley a debutat pentru "caramele" în august 2011 și mai are contract până în iulie 2018.

surse: thesun.co.uk, dailymail.co.uk, standard.co.uk

Citește și:
Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”
Superliga
Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”
Fiica legendei și-a făcut debutul în televiziune: „Dacă nu te văd în direct, dau în judecată Liga!”
Media
Fiica legendei și-a făcut debutul în televiziune: „Dacă nu te văd în direct, dau în judecată Liga!”
Nu au bani să ajungă la meci! Haos financiar fără precedent la CFR Cluj
Superliga
Nu au bani să ajungă la meci! Haos financiar fără precedent la CFR Cluj
Încă o trădare în Bănie, Mititelu reacționează: „I-am spus că îl las la orice altă echipă din România, dar nu la CSU”
Liga 4
Încă o trădare în Bănie, Mititelu reacționează: „I-am spus că îl las la orice altă echipă din România, dar nu la CSU”
ANAF lansează controale la persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Ce trebuie să știe cei vizați
Profit.ro
ANAF lansează controale la persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Ce trebuie să știe cei vizați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia, totul pentru calificarea în turul 3 din Champions League » Echipa de start pregătită de Coelho


Comentarii (1)
capca1
capca1  •  21 Mai 2017, 07:03

Inițial l-a vrut Becali dar, după ce l-a văzut MM, sfatul acestuia a fost să încerce să-l repatrieze pa Tatu !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează