FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO /// OPINIE

Dinamo în agonie, el e vinovatul principal » "Negoiță se crede în Stăpânul Inelelor cu un ghiul găsit în târgul de antichităţi"

fotomontaj gsp.ro
fotomontaj gsp.ro

Articol de - Publicat joi, 22 iunie 2017 12:25

Suntem în 2017, dar situația de la Dinamo este aproape identică cu cea de anul trecut, când roș-albii au pierdut cei mai importanți jucători și au adus înlocuitori mai slabi și foarte târziu, în septembrie, după mai multe etape scurse din campionat.

Dinamo a entuziasmat în finalul sezonului trecut când a fost chiar aproape de primul titlu după 10 ani. Nu l-a câștigat, dar viitorul era promițător în Ștefan cel Mare. Cel puțin din exterior. Nu a fost cazul de așa ceva. Cel puțin până acum.

Pentru că la Dinamo este Ionuț Negoiță, vinovat pentru ceea ce se întâmplă acum. Și a găsit și un complice, pe Adrian Mutu, abia revenit din vacanță.

Ofertă jenantă pentru Palici

I-a pierdut deja pe Antun Palici și Claude Dielna, doi fotbaliști care țineau axul central al lui Dinamo. Și l-a vândut și pe Lazăr pe o sumă modică, 200.000 de dolari. Doar roș-albii "reușeșc" așa ceva.

Dar de ce a refuzat căpitanul lui Dinamo prelungirea contractului? Pentru că a primit o ofertă jenantă din partea oficialilor clubului. Adus de Mircea Rednic acum doi ani, croatul a impresionat și a fost titular constant la echipă.  A avut doar 4.500 de euro lunar, chiar dacă șefii "câinilor" ar vrea să arate că era mai bine plătit.

Iar acum, în postura de jucător liber de contract și în condițiile în care ar putea primi o sumă frumoasă și la semnătură, Palici a avut o ofertă "de nerefuzat" din Ștefan cel Mare. De exemplu, Ionuț Larie a semnat cu FCSB pentru un contract de 10.000 de euro lunar, dar și 100.000 la semnătură. Iar Palici ar fi primit în Ștefan cel Mare mai puțin decât salariul lunar al noului fundaș de la FCSB și nici nu ar fi luat vreun bonus pentru un nou acord. Și în aceste condiții, de ce ar rămâne la echipă? Cine ar face asta? Poate doar Totti. Sau Gerrard. :)

Negoiță, la război cu un pistol cu apă

Acum nu se aduce în discuție situația în care a fost Dinamo, insolvență, aproape de faliment. Ci doar situația sportivă. Iar singura decizie favorabilă clubului a fost prelungirea contractului lui Cosmin Contra. I-a promis transferuri, nu i-a adus niciun jucător deocamdată. Dar Dinamo se bate la titlu în sezonul viitor. Să fim serioși.

Întrebarea care se pune acum este una singură: când pleacă Contra de la "câini"? FCSB i-a transferat pe Budescu, Junior Morais, Larie și este aproape să-i aducă pe Nedelcu și pe Teixeira. Pe primul pentru 1.5 milioane de euro. Nimeni nu spune ca Negoiță este obligat să bage banii FCSB-ului în achiziții. Dar ar putea să ia jucători liberi de contract și să ofere salarii mai mari, nu de 8.000-10.000 de euro lunar.

Până și Becali când zice că ia, ia! A încercat în foarte multe feluri să-i amăgească pe suporteri, ba chiar și pe oamenii din club, în multe feluri, dar nu la transferuri, nu la bani. Negoiță e exact individul care pleacă la război cu un pistol cu apă. La jaf mai merge. Că se sperie omul. Dar la război, niciodată.

Dinamo, AMATORISM TOTAL

Mai nou, dinamoviștii, prin vocea lui Adrian Mutu, se laudă și cu transferuri perfectate. Care sunt ele? Penedo, Romera și Oliva. Da, "câinii" au prelungit contractele a 3 jucători din sezonul trecut, iar ele sunt considerate transferuri. Mai e vreun club atât de neprofesionist care așteaptă până în ultimul moment pentru noi acorduri cu fotbaliștii? Răspunsul este evident: NU.

Și răspunsul este același și în ceea ce-l privește pe Nemec, cu o înțelegere care îi expiră în 2018. "Dacă pleacă el, putem să plecăm toți", a spus și Contra aseară. Aici ar fi însă o greșeală dacă nu va fi vândut. Sume între 1 și 2 milioane de euro ar putea fi câștigate de pe urma unui transfer. Pentru că slovacul nu își va prelungi în nicio circumstanță contractul cu Dinamo.

Poate acum, când Mutu s-a "deranjat" și și-a încheiat concediul, Contra va primi măcar un fotbalist cerut în această vară.

Cine mai pleacă de la echipă?

Am scris în septembrie 2016 despre jucătorii pierduți de Dinamo: Puljici, Mevlja, Bicfalvi, Anton împrumut, A. Marc sau Essombe. Dar și că "au mai rămas Rotariu, Gnohere, Palici şi Filip". Primii 3 au părăsit și ei echipa, doar Filip fiind în continuare la Dinamo.

Și cine spune că el și Hanca, cel mai bun jucător al roș-albilor în sezonul trecut, nu pot pleca în această vară? Pentru că așa se procedează în era Negoiță, se vinde tot, chiar și pe sume exagerat de mici. Cât mai durează până vor lua și ei alte drumuri?

Transferuri tot în septembrie?

Roș-albii i-au adus pe Nemec și Mahlangu în septembrie anul trecut și acestea s-au dovedit achiziții reușite. Dar foarte târzii. Acum, Dinamo nu-și mai poate permite acest lux pentru că joacă în Europa. Poate un tur. Sau poate două. Dar Contra are nevoie de jucători utili și valoroși chiar astăzi dacă vrea să acceadă în grupele Europa League. Cine face pariu că transferurile cele mai importante se vor face după preliminariile cupelor europene?

Pentru că Negoiță crede că se află în Stăpânul inelelor, când tot ce are este un ghiul găsit în târgul de vechituri de la Valea Cascadelor. El e vinovatul.

Citește și:
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Superliga
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Superliga
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (78)
gelu.eftimie
gelu.eftimie  •  22 Iunie 2017, 13:35

I-am zis lui ionut sa dea mai mult ciorba la slujitori, ca altfel uite ca vin cu articole din astea mincinoase impotriva noastra. Lasa ca trimit diseara baietii in Volga neagra sa se ocupe de acest element reactionar

bakunin
bakunin  •  22 Iunie 2017, 13:30
Postat de sorin.pch pe 22 Iunie 2017, 13:27

cine a scris acest articol, acelasi *ziarist* care acum cateva zile scria ca echipa adoua si centru de scouteri a lui dinamo se vor desfiinta, cand adoua zi a aparut desmintire din partea clubului dinamo, de asta imi e si sarba uneori sa mai intru pe acest site

te alinti ca o pianista adventista; intra aici macar pt sfaturi utile, gen cum sa tragi de TRX in copaci sau cat pamant de flori sa cumperi

iosif_vs
iosif_vs  •  22 Iunie 2017, 15:07
Postat de Iordache Marculetz pe 22 Iunie 2017, 15:02

Vai, ce articol.Nu face cinste GSP.Nu este acid .Este o insailare de rautati.Dinamo nu va muri.Si apoi rautatea se vede cand zisul Iulian Pavel spune ca Dinamo va merge un tur sau doua in Cupele Europene.Tot rautate cand se fac acele comparatii cu FCSB.Ce rost au comparatiile daca FCSB nu bate Dinamo. Sau si ma gandesc:"ce caracter trebuie sa ai ca sa scrii asa ceva ,chiar daca in interiorul tau simpatizezi cu alta echipa.

Iulian Pavel e dinamovist. Daca nu era dinamovist, l-ar fi laudat pe negoita si nu l-ar fi criticat, pentru ca sincer vorbind, zugravul face o treaba a naibii de buna in a distruge dinamo :))))))))))))))))))

Vezi toate comentariile (78)
Comentează
Close