FOTBAL  »  LIGA 3  »  DECIZIE

Decizie surprinzătoare! Doi dintre UEFAntasticii FCSB-ului vor conduce o echipă din România

Articol de GSP - Publicat marti, 14 noiembrie 2017 12:50

Invitat de Daniel Bălan, Dorin Goian a acceptat propunerea de a intra în stafful celor de la Bucovina Rădăuți, formație nou promovată în Liga a 3-a. Cei doi vor fi antrenorii principali ai formației care în acest moment e pe locul 5 în C1, cu 20 de puncte, la 5 lungimi de liderul Aerostar Bacău. 

"Eu am fost cel care l-am convins pe Dorin să mi se alăture la Rădăuţi. Oricum, noi colaborăm de mai multă vreme. Goe venea săptămânal la Rădăuţi pentru a lucra individual cu fundaşii.

Fiind la început de carieră, am considerat că ne putem fi de folos unul altuia, să ne sprijinim în noua postură de antrenori.

Sunt băieţi tineri în echipă care au multe de învăţat de la Dorin. Nu se pune problema ca Dorin să fie secundul meu, sau invers, noi suntem prieteni vechi, avem fotbalul în sânge, şi vom lua împreună, de comun acord, orice decizie tehnică la Bucovina Rădăuţi.

Sper să fim inspiraţi, echipa să aibă rezultate, iar comunitatea locală să fie aproape de noi", a declarat antrenorul-jucător Daniel Bălan pentru Liga2.ro.

Citește și:
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Europa League
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Superliga
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Europa League
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Europa League
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (1)
ovasim
ovasim  •  14 Noiembrie 2017, 15:52

Balane tu cu Semeghin faceai echipa buna de pahar,indestructibila as putea spune.Tu ai pierdut mingea aia pe dreapta in primavara lui 2006 cand jupananul Maccaroni ne-a pus cireasa pe tort.Cum as putea sa te uit Balane,cum as putea?Acu ai antrenoratul in sange?Antrenorul lu' peste afumat....La AFUMATI erai bun de antrenor

Vezi toate comentariile (1)
Comentează