FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Unde a ajuns un fost triplu campion cu FCSB! În iarnă va schimba din nou echipa

Articol de GSP - Publicat joi, 16 noiembrie 2017 18:56

Andrei Prepeliță (31 de ani) este liber de contract după despărțirea de Rostov. Fostul mijlocaș al roș-albaștrilor se antrenează cu FC Argeș, formație din Liga a 2-a la care a și jucat în trecut. 

"Nu e vorba că nu am avut oferte sau nu am fost în discuţii cu unele formaţii din străinătate, dar am şi ţinut la salariul pe care doresc să îl primesc de la o echipa la care mă duc mai ales că sunt jucător liber de contract. La Rostov am avut un salariu foarte bun şi nu am dorit să cobor acum ştacheta.

Sincer nu am luat în calcul o revenire în Liga 1, iar dacă e să fi luat în calcul aşa ceva, atunci eu sunt convins că nici o echipă de la noi din ţară nu mi-ar fi acceptat condiţia să vin să joc la ea până în iarnă, iar dacă îmi gasesc o ofertă mai bună să mă lase să plec în străinătate în pauză. Sunt sigur că nimeni nu semna cu mine un contract pentru trei sau patru luni.

Mă pregătesc cu FC Argeş la mine, la Piteşti, dar mi-am angajat şi un preparator fizic personal. Vreau ca în iarnă, atunci când mai mult ca sigur o să semnez din nou cu o altă formaţie să fiu pregătit. Îmi doresc să prind din nou un contract în străinătate şi sunt sigur că la 31 de ani o să reuşesc să îmi găsesc o echipă bună", a zis Andrei Prepeliță pentru Fanatik.

Andrei Prepeliță a câștigat 3 titluri cu FCSB, o Cupă a României și o Supercupă. Are un titlu și în Bulgaria, cu Ludogoreț.

 

Citește și:
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (1)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  16 Noiembrie 2017, 21:06

aiurea ...nu te vrea nimeni...esti terminat ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează