INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Ernesto Valverde a vorbit despre campania de transferuri din această iarnă » Ce a spus despre posibila venire a lui Griezmann la Barcelona

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Cristian Toma - Publicat vineri, 17 noiembrie 2017 22:41

Antrenorul Barcelonei, Ernesto Valverde, a comentat posibila sosire a lui Antoine Griezmann pe Camp Nou.

În ultima perioadă au apărut zvonuri potrivit cărora Griezmann ar ajunge în această iarnă la FC Barcelona. Întrebat despre posibilul transfer al actualului atacant al lui Atletico Madrid la liderul campionatului spaniol, Valverde a afirmat că asemenea știrilor referitoare la transferul lui Neymar la Real Madrid și aceste speculații privindu-l pe Griezmann sunt doar niște "zvonuri".

"Griezmann este un jucător mare, unul dintre cei despre care se vorbește, dar deocamdată răman cu jucătorii pe care îi avem. În viitor, vom vedea. Desigur, clubul e ca oricare altul, poate să facă transferuri în ianuarie, chiar dacă suntem mulțumiți cu ceea ce avem. Nu avem de gând să închidem ușa", a declarat Valverde.

Griezmann a fost foarte aproape să semneze în vară cu Manchester United, însă în cele din urmă a preferat să rămână la Atletico Madrid. În ultima perioadă s-a vehiculat că Griezmann este foarte aproape de Barcelona, marea rivală a madrilenilor fiind dispusă să ofere 100 de milioane de euro pentru aducerea sa în Catalunya.

În vârstă de 26 de ani, Griezmann a venit la Atletico Madrid de la Real Sociedad în iulie 2014 pentru 30 de milioane de euro. Francezul mai are contract cu madrilenii până în iulie 2022.

13 partidea jucat Griezmann în acest sezon în toate competițiile reușind 3 goluri și 3 pase de gol

Surse: goal.com, espn.co.uk, as.com

Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
Superliga
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
RUȘINE de proporții: campioana Arsenal, eliminată de Liga a 4-a!
Campionate
RUȘINE de proporții: campioana Arsenal, eliminată de Liga a 4-a!
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Campionate
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Altele
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează