INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BALONUL DE AUR

Cristiano Ronaldo a câștigat al cincilea ”Ballon d’Or” » Declarații surpriză ale portughezului după ceremonie

foto: francefootball.fr
foto: francefootball.fr

Articol de George Titus Albulescu - Publicat vineri, 08 decembrie 2017 12:21

Cristiano Ronaldo, care a primit la Paris ”Ballon d’Or” din partea prestigioasei reviste ”France Football” pentru cel mai bun fotbalist din lume în 2017, a declarat că își dorește să ajungă la șapte astfel de premii și tot atâția copii.

Starul lui Real Madrid i-a întrecut în ancheta realizată de publicația franceză pe Lionel Messi și Neymar, portughezul egalându-l pe argentinian în privința numărului de trofee. În topul mondial au apărut și alte nume importante precum Buffon (locul 5), Mbappe (7), Lewandowski (9) și Harry Kane (10).

După ceremonia desfășurată la Turnul Eiffel din capitala Franței, Ronaldo a vorbit despre viitor: ”Sper să evoluez la acest nivel încă mulți ani. Cred că bătălia cu Messi va continua. Mă simt bine în acest sezon și vom vedea ce vom câștiga la sfârșitul anului. Neymar este plin de talent, are mult potențial și sunt sigur că va avea șansa să ridice trofeul”.

Atacantul lusitan a fost elogiat și de celebrul brazilian Pele, care a postat un mesaj pe Twitter: ”Felicitări Cristiano pentru câștigarea Ballon d’Or, în acest an. Mi-ar fi plăcut să joc în aceeași echipă cu tine”.

Fiind întrebat de jurnaliști care sunt dorințele sale de Crăciun, Ronaldo a răspuns sincer: ”Aș vrea șapte trofee «Ballon d’Or» și tot atâția copii”.

În acest sezon, atacantul lui Real Madrid a jucat evoluat în 10 meciuri în La Liga, înscriind 2 goluri.

surse: givemesport.com, thesun.co.uk, espn.com

Citește și:
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
Superliga
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
RUȘINE de proporții: campioana Arsenal, eliminată de locul 18 din Liga a 4-a!
Campionate
RUȘINE de proporții: campioana Arsenal, eliminată de locul 18 din Liga a 4-a!
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Campionate
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Altele
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
valentinn10
valentinn10  •  08 Decembrie 2017, 17:12

E mare, ce sa mai discutam, anul asta l-a batut corect pe Lionel...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează