GSP SPECIAL  »  ARTICOLUL LUNII  »  TOLO.RO

Din proprie inițiativă și susținut de sponsorul Telekom, Vlad Enăchescu a refuzat să mai urce mâine pe scenă cu Aleksei Sorokin la Conferința IAA!

Articol de - Publicat marti, 02 octombrie 2018 15:00

Telekom este prima companie care arată astfel că e deranjată de prezența la Conferința IAA a unui Star Speaker care face propagandă legilor ce trimit în închisoare minoritățile sexuale!

 

UPDATE: Pagina de media scrie că postarea de pe Facebook, prin care Vlad Enăchescu se declara ”onorat și nerăbdător” să fie pe scenă cu Aleksei Sorokin, a fost ștearsă.

Astăzi, la Teatrul Național București, a început Conferința Globală IAA.

Mâine dimineață, de la ora 9, ar urma să vorbească Star Speakerul zilei, Aleksei Sorokin, fost șef al Comitetului local de organizare a Campionatului Mondial 2018 și înfocat susținător al legilor care criminalizează activitatea minorităților sexuale din Rusia.

Promovate de președintele Putin, legile anti-gay au stârnit protestul a sute de organizații, inclusiv din lumea sportului. Chiar și Comitetul Internațional Olimpic s-a adăugat vocilor revoltate.

 

Ziarul Libertatea a dezvăluit ieri felul în care bani publici și ai marilor companii sunt puși la bătaie ca să ofere unui cunoscut ambasador al discriminării practicate de Vladimir Putin, precum Aleksei Sorokin, o platformă ideală de a se adresa industriei mondiale a publicității.

Mai multe companii sponsor, de pe o listă unde se regăsesc Google, Coca-Cola, Banca Transilvania, Telekom, P&G și Kaufland, au început o cursă contra cronometru pentru a încerca să găsească o soluție la o problemă care a devenit imediat un atac la integritatea propriilor valori democratice.

Pe de altă parte, susțin surse din interiorul unora dintre aceste companii, ”ele pun în balanță și riscul de a da un semnal negativ Rusiei, pentru că deja chestiunea Sorokin a luat amploare, el fiind cunoscut ca omul lui Vladimir Putin și un important ambasador al imaginii pe care Kremlinul dorește s-o proiecteze în Occident”.

Prima companie care face o mișcare vizibilă este Telekom.

IAA discutase cu Vlad Enăchescu, director general  al postului Telekom Sport, ca să modereze momentul cu Aleksei Sorokin. O opțiune logică, de vreme ce Enăchescu este un vechi jurnalist și comentator sportiv.

Aseară însă, Enăchescu a renunțat, ”când a realizat în ce poate ajunge, fără voința lui”, după cum au explicat colegii săi din redacție.

Enăchescu s-a văzut imediat cu executivii companiei Telekom, care i-au sugerat și ei, în termeni clari, că e cazul să nu mai onoreze momentul cu Sorokin.

În acest moment nu e clar cine va urca în scenă alături de Aleksei Sorokin.

Citește și:
Daniel Pancu lămurește „cazul Andrei Șucu”: „Nu înțelege! Se simte ca Mihai Viteazul și Superman la un loc”
Superliga
Daniel Pancu lămurește „cazul Andrei Șucu”: „Nu înțelege! Se simte ca Mihai Viteazul și Superman la un loc”
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Altele
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
Liga 2
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Superliga
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează