FOTBAL  »  Superliga  »  S-A INTORS CARTU

Convins de primar prin telefon

Articol de GSP - Publicat marti, 04 martie 2008 00:00

Supărat pe jucători după meciul cu Dinamo, antrenorul Sorin Cârţu a spus că pleacă de la echipă. A discutat cu prietenul său, Gigi Neţoiu în noaptea de sâmbătă spre duminică, după care a plecat acasă la Craiova. Şi-a închis telefonul şi nu a mai vorbit cu nimeni până luni seara. La primul antrenament al Daciei din această săptămână a lipsit. Şi el, şi „secundul” Mircea Irimescu. Luni seara a ieşit să se plimbe prin Craiova şi şi-a deschis telefonul. A vorbit doar cu primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu. „Mă mai gândesc în această noapte dacă revin sau nu la echipă”, i-a spus Sorinaccio primarului.

Convins de primar prin telefon

Marţi dimineaţa primarul a reuşit să-l convingă pe Cârţu să se întoarcă la echipă. „Am discutat cu domnul Cârţu şi am reuşit să-l fac să se răzgândească şi să revină la Dacia. Poate am greşit şi eu pentru că nu am fost mai aproape de echipă, dar de acum înainte lucrurile se vor schimba. Domnul Cârţu va fi mai departe antrenorul Daciei şi sperăm cu toţii să îndeplinim obiectivul de salvare de la retrogradare”, spunea primarul Georgescu.

Citește și:
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (3)
 •  05 Martie 2008, 12:55

e de abia acum o sa retrogradam,ca s-a intors marele antrenor Cartu...

 •  04 Martie 2008, 18:12

.........el tot spera ca il unge gigi principal la dinamo.....

 •  04 Martie 2008, 15:17

probabil ca demisionase mai mult pt replica:"ia uite si taranii astia,s-au invatat,acum vor si doua goluri"

Vezi toate comentariile (3)
Comentează