INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

FOTO Tren cu fani, în flăcări la Berlin! Suporterii lui Freiburg, probleme când se întorceau de la meci

Articol de GSP - Publicat luni, 21 octombrie 2019 17:04

Freiburg a pierdut meciul cu Union Berlin, iar la întoarcere fanii clubului au avut probleme în tren.  

O deplasare horror au avut suporterii lui Freiburg în capitala Germaniei. După decepția oferită de echipă, învinsă (0-2) de Union, drumul de întoarcere al celor 760 de fani, care făcuseră un show pirotehnic la stadion, s-a transformat în coșmar.  

Trenul cu care călătoreau a luat foc, astfel că garnitura s-a oprit în gara Bellevue, nume dat de palatul de reședință al președintelui țării. Un întreg vagon s-a făcut scrum, trei persoane având nevoie de îngrijiri medicale din cauza fumului inhalat. În mai puțin de două ore, cei 200 de pompieri mobilizați au reușit să stingă incendiul.  

După 8 etape, Freiburg are 14 puncte și e pe 6. Union Berling este pe 14, cu 7 puncte. 

Citește și:

Andrei Niculescu despre egalul smuls de Liverpool cu United: „Old Trafford i-a schimbat meniul lui Klopp”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Mihai Stoica a observat imaginile de la Sofia, înainte de Levski - Craiova, și a oprit cursul emisiunii: „Iartă-mă! Ați mai văzut așa ceva?!”
Liga Campionilor
Mihai Stoica a observat imaginile de la Sofia, înainte de Levski - Craiova, și a oprit cursul emisiunii: „Iartă-mă! Ați mai văzut așa ceva?!”
Moment mai scandalos decât ieșirea lui Paredes! Legenda Argentinei își prezintă scuze pentru imaginile care au „explodat” azi: „Nu ar fi trebuit să fac asta”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Moment mai scandalos decât ieșirea lui Paredes! Legenda Argentinei își prezintă scuze pentru imaginile care au „explodat” azi: „Nu ar fi trebuit să fac asta”
A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
Stiri extrasport
A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
Starul din ATP, petrecere dezlănțuită în Ibiza cu celebra Peggy Gou
Tenis
Starul din ATP, petrecere dezlănțuită în Ibiza cu celebra Peggy Gou
FOTO Dacia aduce omul care poate muta un model dintr-o fabrică în alta, în funcție de profitul obținut, pe post de director de strategie
Profit.ro
FOTO Dacia aduce omul care poate muta un model dintr-o fabrică în alta, în funcție de profitul obținut, pe post de director de strategie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează