SPORTURI  »  TENIS  »  CONDAMNARE

Halucinant! Beat la volan, recidivist și recalcitrant, Ilie Năstase a scăpat de închisoare pentru că „a fost unul dintre cei mai importanţi jucători de tenis ai anilor 1970”

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 ianuarie 2020 08:51

Ilie Năstase, condamnat în februarie la 9 luni și 10 zile de închisoare cu amânarea executării pentru că a condus beat și apoi fără permis, a primit motivarea deciziei Judecătorilor Curții de Apel București. Motivele amânării sunt controversate. 

Curtea de Apel subliniază că, deși fapta comisă de fostul tenismen e una gravă, trebuie ținut cont de performanțele avute de acesta în întreaga carieră, potrivit g4media.ro

Într-un stat de drept, refuzul unei persoane de a se supune solicitărilor poliției şi plecarea din locul respectiv fără acordul organelor de ordine ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat (fiind necesară urmărirea inculpatului în trafic) prezintă o gravitate deosebită. 

După cum a reţinut şi prima instanţă, inculpatul are vârsta de 72 de ani, este căsătorit, are studii medii şi este bine integrat în societate şi familie, nefiind cunoscut cu antecedente penale. De asemenea, acesta a fost unul dintre cei mai importanţi jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973. În 2005 „Tennis Magazine” l-a plasat pe locul 28 în lista celor „40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”. 

A fost desemnat de patru ori «Cel mai bun sportiv român al anului» (în 1969, 1972, 1973 şi 1974). Printr-un decret prezidenţal din 1 decembrie 2008, Ilie Năstase a fost înaintat în gradul de general-maior (cu 2 stele) în retragere în Ministerul Apărării. 

În acord cu prima instanţă, Curtea apreciază că elementele de natură personală mai sus menţionate, alături de conduita de recunoaşere şi cooperare adoptată în cursul procesului penal, dovedesc că reintegrarea socială a inculpatului se poate realiza şi prin amânarea aplicării pedepsei, nefiind necesară o modalitate de individualizare mai aspră”, se arată în motivare. 

Ce s-a întâmplat în mai 2018 

Ilie Năstase a fost condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Sectorului 1, după ce în mai 2018 a fost prins băut la volan și s-a sustras recoltării probelor biologice. 

El a fost acuzat că a refuzat prelevarea probelor biologice, după ce pe data de 25 mai 2018, în jurul orei 4:45, pe Șosea Nordului din Capitală, a fost prins la volan după ce consumase alcool. La momentul respectiv polițiștii i-au cerut lui Năstase să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care fostul sportiv a devenit recalcitrant și a adresat injurii polițiștilor. 
 

Ulterior a fost încătușat și dus la sediul INML pentru recoltarea de mostre biologice. A refuzat și i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. La câteva ore distanță de la incident, Ilie Năstase a fost prins din nou de un echipaj al poliției conducând un scuter fără permis. 

Citește și:

S-a spulberat cel mai mare mit despre Ilie Năstase! Adevărul despre cele peste 2.500 de relații cu femei: „De acolo a pornit totul”

Citește și:
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Superliga
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Superliga
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (69)
2099364050346768
Maria Hotea  •  03 Ianuarie 2020, 17:26

Doamne ferește! Ce vroiati să îl duceți la pușcărie la 70 de ani, pt un pahar de vin in plus? Și ce mai vroiati? S -a terminat cu Romania daca credeti ca toate legendele le duceti la puscarie prntru nimicuri. L-ati dus pe GicaPopescu, o legenda...dati_i înainte si peste 20 ani se va alege praful de tot. Ce sa spun...e clar ca a fost pazit si omului nu ii venea sa creada ce i se întîmplă. Trebuia din chestia asta de 2 lei să se ajungă la instanța și la Curtea de Apel? Trist...

bulletproof
bulletproof  •  03 Ianuarie 2020, 13:37

Bravo Nasty, dar și judecătorilor! Năstase trebuie repus în totalitatea drepturilor, că doar n-o fi mai periculos decât fiu' lui Sile Cămătaru!

cfrinho
cfrinho  •  03 Ianuarie 2020, 20:40
Postat de Maria Hotea pe 03 Ianuarie 2020, 19:56

Suntem in povestea cu drobul de sare care ar putea să cadă în capul copilului? NU A FACUT NICI UN ACCIDENT. A IESIT DE LA UN LOCAL SI MERGEA ACASA. ACESTEA SUNT FAPTELE. E DE NOAPTEA MINTII SA VORBIM DE ACCIDENTE, MORTI S.A....VORBIM DE REALITATI. MAI ALES LA CURTEA DE APEL..EU NU IMI PERMIT SA PUN IN DISCUTIE DECIZIA CURTII. DVS???

"A iesit de la un local si mergea acasa. Acestea sunt faptele". Nu, acestea sunt faptele: a fost gasit conducand masina pe drumuri publice beat, fara permis, fiind recidivist cu doua dosare penale la activ, situatii cand a fost prins tot beat la volan, a refuzat prelevarea de probe biologice, dupa care s-a urcat pe un alt vehicul (scuter), beat si fara permis, bineinteles, cu care mergea pe mijlocul drumului. Acestea sunt faptele. Aici nu vorbim de droburi de sare, ci de un pericol social real pe care Justitia se face ca nu-l vede.

Vezi toate comentariile (69)
Comentează