SPORTURI  »  ALTELE  »  COMPETIȚIE

FOTO // Cupa Mondială la sărituri cu schiurile și-a desemnat câștigătorii » Etapele din weekend s-au desfășurat la Râșnov

Articol de , - Publicat duminica, 26 ianuarie 2020 17:35

În week-end, pe Valea Cărbunării din Râșnov, a avut loc Cupa Mondială la sărituri cu schiurile (feminin), iar Chiara Hoelzl (Austria) și Maren Lundby (Norvegia) și-au adjudecat primul loc în cele două zile de concurs

A fost distracție pe măsură, sâmbătă și duminică, la Râșnov! 52 de fete din 16 țări au participat la cele două etape de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile, feminin, care au avut loc în România.

La ediția din acest an au venit și patru sportive de nivel mondial: Maren Lundby, Eva Pinkelnig, Chiara Hoelzl și Sara Takanashi. Hoelzl, 22 de ani, din Austria, a reușit să câștige etapa de sâmbătă, iar Lundby, 25 de ani, din Norvegia, pe cea de duminică. Maren s-a impus și anul trecut la Râșnov, în ambele etape de Cupă Mondială.

+25 FOTO

Și România a fost reprezentată de două sportive: Daniela Haralambie (22 de ani) și Diana Trâmbițaș (19 ani). Pentru concursul de sâmbătă, Daniela a fost descalificată, iar ieri a prins locul 28 din 30, în timp ce Diana n-a reușit calificarea în nici una dintre cele două etape.

După cele două zile, în clasamentul general al Cupei Mondiale conduce Maren Lundby, cu 655 puncte, urmată de Eva Pinkelnig, 649 puncte, și de Chiara Hoelzl, 630 puncte.

"E o bucurie mare să fiu pe podium! Am făcut rezultate bune în această iarnă împreună cu echipa și este minunat acest lucru"
Chiara Hoelzl, câștigătoarea etapei de sâmbătă

"O victorie grozavă! Sunt fericită pentru victoria din România, mi-au funcționat toate în competiția de aici și zâmbetul este mult mai dulce"
Maren Lundby, câștigătoarea etapei de duminică

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Cupa Romaniei
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
394966434424757
Mihai Dinu  •  26 Ianuarie 2020, 23:44

Ce va mai pasa de sport! Romania are doua etape (si singure) de Cupa Mondiala si voi da ti rezultatele... finale!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează