Acesta a povestit un moment excepțional care l-a trăit la Teatrul Național din București alături de marele actor Radu Beligan.

- L-ați cunoscut și ați lucrat cu Radu Beligan.
- De-o inteligență extraordinară. El intra în altă categorie. Era complex! El m-a băgat în Teatrul Național. Îmi terminasem stagiul la Botoșani și el m-a văzut. Domnul Mihai Mălaimare a venit la Botoșani să pună o piesă, jucam rolul principal. Ca să arate ce-a făcut el a dus-o și la Teatrul Național. L-a chemat și pe maestrul Beligan, care era directorul Teatrului Național, membru supleant al Comitetului Central, președintele Festivalului Mondial de teatru.

- Și ce s-a întâmplat?
- După piesă a venit, mi-a pus mâna pe umăr: "Ești genial! Am să te angajez aici la mine. Ai terminat stagiul? Ești nemaipomenit! Eu n-am văzut așa ceva în teatru. Mișcare, aplomb...". Și-am ieșit așa de mândru din Teatrul Național. Ningea...

- Pe părinți nu i-ați chemat atunci?
- Ba da.  Veneau mama și tata prin zăpadă... Tata mai încet, că era în vârstă, și mama îl certa. "Mamă, ți-a plăcut?". "Mamă, mie mi-a plăcut, dar nu mai vin cu nenorocitul ăsta la teatru niciodată. Mai dormea lumea-n sală, dar el sforăia în ultimul hal!". Eram atât de fericit că mă angaja meșterul Beligan. El avea jumătate din istoria teatrului românesc!

- După...
- După îi povesteam maestrului Beligan ce spectacole vreau să fac. Mă asculta și-mi zicea: "Ești fantastic de deștept. Dar ce dracu' cauți tu printre proștii ăștia de la Național?!". "Păi, dumneavoastră m-ați angajat!". Avea un umor fantastic. Revin la Rădulescu. Aveam tot felul de regizori vai de capul lor și le zicea: "Pe Puric lăsați-l în pace că se regizează singur!". Era o vorbă: "Prefer să am dreptate singur decât să mă înșel cu mii de dobitoci!".

URMĂREȘTE AICI EMISIUNEA INTEGRALĂ CU DAN PURIC