GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  ANUNȚ

România trece la ora de vară în această noapte: ora 3:00 devine ora 4:00

Articol de GSP - Publicat sambata, 28 martie 2020 12:05

România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 29 martie. 

Dăm ceasurile înainte, adică ora 03:00 devine ora 04:00, astfel că 29 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an.

Pentru 2020, ora de vară va fi în vigoare până în 25 octombrie, când se va reveni la ora oficială de iarnă.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00:00, şi prima duminică din octombrie, ora 01:00. 

Ora de vară - istoric

Din 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979. Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit Observatorului Astronomic.

Când se renunță la ora de vară?

În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, măsura urmând să fie aplicată din 2021.

Conform news.ro, primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.

Imagini impresionante de la Vatican » Papa Francisc s-a rugat pe ploaie în Piața Sf. Petru pentru întreaga planetă

VEZI ȘI:

#stămacasă Recomandări de cărți sportive: de la Maria Sharapova la povestea electrizantă a lui Liverpool

Parcurile din București au fost închise, din cauza pandemiei de COVID-19. Imaginile dezolante cu Arena Națională sub lacăt

Citește și:
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Superliga
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Daniel Pancu își poate pierde „perla” pe final de mercato » La schimb, cere doi noi jucători la CFR Cluj
Superliga
Daniel Pancu își poate pierde „perla” pe final de mercato » La schimb, cere doi noi jucători la CFR Cluj
O echipă de tradiție din România, scoasă la vânzare! 1,2 milioane euro pentru a prelua controlul clubului
Liga 2
O echipă de tradiție din România, scoasă la vânzare! 1,2 milioane euro pentru a prelua controlul clubului
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu
Nationala
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează