FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO. Nici ei nu știu ce vor: detalii incredibile de la negocierile dintre Negoiță și ADPD: voiau să plătească banii într-un deceniu!

Ionuț Negoiță mai trebuie să aștepte până să vândă Dinamo
Ionuț Negoiță mai trebuie să aștepte până să vândă Dinamo

Articol de - Publicat miercuri, 22 aprilie 2020 08:41

DINAMO. Discuții, vorbe, propuneri, mesaje imperative refuzate, ieri, la discuțiile ce ar fi trebuit să fie decisive între reprezentanții lui Dinamo și cei ai ADPD. Se continuă serialul de insucces, vor veni la negocieri și cei de la ADDB.

Dinamo București este la răspântie de drumuri! Fără bani în conturi, incredibil, dar adevărat, însă în vistieria clubului mai sunt doar câteva mii de euro, de aceea Bogdan Bălănescu s-a rugat de oficialii LPF să anuleze obligativitatea licenței în acest an. 

Fără un finanțator, Ionuț Negoiță strigând, înfuriat, că nu mai investește niciun cent la Dinamo, iar clubul poate retrograda în oricare eșalon inferior și să-l mănânce falimentul. Fără investitori, reali, care să vrea să preia/salveze gruparea, una de tradiție și unul dintre cele mai mari branduri la nivelul țării.

  • ADPD a transmis că poate face rost de cuantumul sumei pentru achitarea licenței, 180.000 de euro, dar solicită eșalonarea datoriilor către Negoiță pe mai mulți ani. S-a vorbit ca suma de 2,5 milioane de euro să fie plătită chiar într-un deceniu! 
  • ADPD a solicitat celor de la club să evite colaborarea pe viitor cu reprezentanții Peluzei Cătălin Hîldan, care sunt promotorii programului socios "Doar Dinamo București". Reprezentanții ADPD consideră că, neoficial, clubul îi favorizează pe aceștia, chiar dacă pe stadion sau în mediul online reprezentanții ultrașilor îl înjură necontenit pe Negoiță.

Dinamo = 1 leu + 4,5 milioane de euro

Astfel, negocierea pentru Dinamo a rămas în aer, așa cum se anticipa în realitate. ADPD a recunoscut în mai multe rânduri că nu poate prelua acțiunile și conducerea societății în condițiile cerute de Negoiță, cu toate că membrii programului caută să atragă cotizații cât mai consistente prin care să încerce preluarea controlului. 

Doar că ADPD a strâns până acum aproximativ 45.000 de euro. Dinamo are nevoie de aproximativ 4,5 milioane de euro în acest moment, imediat, asta însemnând achitarea datoriilor de care a vorbit Negoiță (2,5 milioane de euro) plus plata pentru întreținerea formației până la finele sezonului în curs (2 milioane de euro).

"Le-am zis să vină să preia frâiele, tuturor. Oricine vrea, luați Dinamo! M-am săturat de lichele, de oameni care zic că iubesc clubul și nu fac nimic, de gargaragii. Îl dau în orice moment, să scap. Luați-l, salvați-l, acum e timpul vostru! Gata cu «Pară mălăiață în gura lu' Nătăfleață»!" - Ionuț Negoiță, patron Dinamo

"Dacă este de bună-credință, Negoiță trebuie să dea Dinamo pe suma de 1 leu plus plata licenței sportive, nu pe datoriile făcute de proasta lui administrare. Ți-ai mâncat traiul, ți-ai mâncat mălaiul! Gata, ajunge cât a jecmănit clubul!" - Cornel Dinu

Alții la rând: azi, PCH + ADDB 

Reprezentanții clubului vor discuta în aceste zile, poate chiar astăzi, și cu emisarii programului "Doar Dinamo București". 

Aceștia din urmă au transmis ieri dimineață, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, că au de gând să intre și ei în cursa pentru obținerea pachetului rămas în portofoliul lui Negoiță.

După ce deja au obținut 10 la sută la finalul creditului de 210.000 de euro pentru plata salariilor restante ale jucătorilor, la finele lui 2019. Cei din ADDB au mai strâns deja 100.000 de euro și au demarat un sondaj printre fani dacă vor susține preluarea clubului de către membrii asociației.

Deși se contrează și se înjură, Negoiță și cei din programul ADDB nu vor rupe o legătură ce funcționează, financiar. Cel puțin, nu acum. Membrii programului au obținut dreptul de a avea un echipament al echipei personalizat cu numele celor 5.000 de membri elite ai ADDB, printre care se numără și ex-stelistul Nicușor Stanciu

S-au văzut, nu s-au plăcut

Ieri, după-amiază spre seară, ar fi trebuit să fie un moment decisiv în istoria contemporană a clubului. 

Reprezentantul lui Dinamo, avocatul Vali Gheorghiță - Ionuț Negoiță și Bogdan Bălănescu nefiind prezenți -, s-a întâlnit cu cei ai Asociației „Dinamoviști pentru Dinamo" (ADPD) după schimbul de scrisori oficiale prin care se invitau reciproc la preluarea pachetului de 82 la sută din acțiunile pe care le deține Negoiță prin reprezentantul George Drăghia, domnul cu coaforul. Rezultatul întrevederii? Fum!

VIDEO. Ionuț Negoiță și Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo" nu au ajuns la un acord privind cedarea pachetului de acțiuni

Citește și alte știri despre Dinamo:

Florin Răducioiu prevede FALIMENTUL în Ștefan cel Mare: „Socios la Dinamo? Imposibil! Vor ajunge în Liga 4 ca Rapid”

DINAMO. Neplătiți de 4 luni, jucătorii au făcut scandal: „E jignitor!”

Citește și:
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
Superliga
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Superliga
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Profit.ro
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (32)
adi_stelistul
adi_stelistul  •  22 Aprilie 2020, 10:03

Deci cei de la ADPD au transmis vineri ca preiau pentru 1 leu actiunile lui Negoita si toate datoriile societatii si ale actionarilor (e si un facsimil in articolul cu pricina dupa adresa asta). Pe de alta parte strang doar 45000 de euro si cer lui Negoita sa nu discute cu un alt potential cumparator, DDB, care in plus e si actionar deja in club si cu care, daca bat palma, ar trebui sa colaboreze pe viitor. Plus ca, daca devin actionari, ar trebui sa caute sprijin la toti dinamovistii dispusi sa contribuie. Ori in DDB, asa cum acestia au demonstrat deja, sunt oameni dispusi si capabili sa contribuie. Nu conteaza acum suma. Deci nu stiu ce sa zic despre ei. Iar despre buna credinta a lui Negoita cred ca nu e cazul sa discutam prea mult. Un singur fapt: a luat ultima transa din drepturile TV, 400000 de euro, in virtutea datoriilor pe care le are clubul catre el, iar pe de alta parte le cere jucatorilor sa o lase mai moale cu plata salariilor intarziate cu luni de zile ca sa se poata obtine licenta si cere suporterilor bani pentru plata datoriilor ramase necesara pentru obtinerea acesteia. E hidos ce face. In conditiile acestea, cu 3 parti manate de intentii atat de greu de deslusit, nu stiu care poate fi finalitatea demersurilor lor.

108421997379917
Adrian Apple  •  22 Aprilie 2020, 15:06
Postat de allez_lfc pe 22 Aprilie 2020, 14:30

NU EXISTA ADDB, NUMELE ESTE DDB, ADICA DOAR•DINAMO•BUCURESTI! NU MAI INCERCATI SA INVENTATI ANUMITE NUME DOAR PENTRU CA NUMELE REAL AL PROGRAMULUI SOCIOS VA AMINTESTE DE UMILINTA CARE A AVUT LOC IN TRIBUNE LA MECIUL DINTRE CLUBUL NOMAD - FC 4 CONSOANE SI A TREIA ECHIPA DIN MANCHESTER. #ddb

fc patru consoane sau ce visezi tu... tot la nivel de playout ramaneti. Treaba e ca o sa picati urat de tot si 4 consoane o sa se stearga cu voi la cowr. ca de obicei de altfel.... Sunteti aproape mereu in a doua linie a fotbalului romanesc....fff rar pe prima. niciodata in CL, de 12-13 ani rezultate ciuciu. Sa nu uitam ca ultimul campionat vi l-a cumparat borcea. ipocritilor din groapa

bogat
bogat  •  22 Aprilie 2020, 13:31

Ce tare e NeaGoita, baga clubul in faliment cu datorii de 2,5 milioane catre firmele lui. Mare patron de club, si-a tras profitul si acum la plecare vrea si banii pe o ciorba pretuita la nivel de restaurant de lux. Si vrea instant banii jos pentru el, ca la bordel, cata vreme orice tranzactie se face cu plata esalonata in timp. Un nenorocit, asta e capitalismul romanesc de cumetrie, asa au *** si actionarii ailalti de la Dinamo. Si ironia face ca toti sunt bine-merci, numai clubul e dator si trebuie sa plateasca. Bine ca functioneaza justitia.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (32)
Comentează